19:1 Cap. 17 - Călătoriile lui Israel
19:2 Copiii lui Israel au călătorit prin pustiu şi timp de trei zile nu au putut găsi apă de băut. Sufereau de sete şi "poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând 'Ce avem să bem?' Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci şi acolo l-a pus la încercare. El a zis: 'Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă."
19:3 Copiii lui Israel păreau să aibă o inimă rea şi necredincioasă. Nu voiau să îndure greutăţile pustiei. Când întâlneau dificultăţi în drumul lor, le priveau ca imposibilităţi. Credinţa lor în Dumnezeu se năruia, iar ei nu mai vedeau înaintea lor decât moarte. "Şi toată adunarea copiilor lui Israel au cârtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron. Copiii lui Israel le-au zis: 'Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara
19:4 Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine şi ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.'"
19:5 Ei nu au suferit cu adevărat durerile foamei. Aveau mâncare pentru prezent, dar se temeau de viitor. Nu puteau înţelege cum va rezista oştirea lui Israel, în timpul călătoriilor lungi prin pustiu, doar cu mâncarea simplă ce o aveau atunci şi, în necredinţa lor, îşi vedeau copiii murind de foame. Domnul a îngăduit ca mâncarea să li se termine şi să întâmpine dificultăţi, ca să-şi întoarcă inimile spre El, care îi ajutase până atunci, şi să poată crede în El. El era gata să fie pentru ei un ajutor prezent. Dacă, în nevoia lor, L-ar fi chemat, El le-ar fi demonstrat dovezile iubirii şi grijii Sale permanente.
19:6 Dar se părea că ei nu voiau să se încreadă în Domnul mai mult decât aveau înaintea ochilor dovezile neîntrerupte ale puterii Sale. Dacă ar fi avut credinţă adevărată şi încredere neclintită în Dumnezeu, ar fi suportat cu voioşie inconvenientele şi obstacolele sau chiar suferinţele reale, după ce Domnul lucrase într-un mod aşa de minunat pentru eliberarea lor din sclavie. Mai mult decât atât, Domnul le-a făgăduit că, dacă vor asculta poruncile Lui, nici o boală nu va veni asupra lor, căci El a zis: "Eu sunt Domnul care te vindecă."
19:7 După această făgăduinţă sigură din partea lui Dumnezeu, era o necredinţă criminală ca ei să se aştepte că le vor muri copiii de foame. În Egipt suferiseră mult, fiind supraîmpovăraţi de muncă. Copiii le erau daţi la moarte şi, ca răspuns la rugăciunile lor, Dumnezeu i-a eliberat cu milă. Le-a promis să fie Dumnezeul lor, să-i ia ca popor
19:8 al Lui şi să-i conducă într-o ţară întinsă şi bună.
19:9 Ei, însă, erau gata să-şi piardă curajul la fiecare suferinţă ce aveau s-o îndure în drumul spre ţara aceea. Suferiseră mult pe când erau robi egiptenilor, dar acum nu puteau îndura suferinţa în slujirea lui Dumnezeu. Când au fost încercaţi, au fost gata să cedeze la îndoieli întunecate şi să cadă în descurajare. Murmurau împotriva lui Moise, slujitorul devotat al lui Dumnezeu, îl învinovăţeau de toate încercările lor şi-şi exprimau dorinţa rea de a fi rămas în Egipt, unde puteau sta lângă oalele cu carne şi puteau mânca pâine pe săturate.
19:10 O lecţie pentru zilele noastre
19:11 Necredinţa şi murmurările copiilor lui Israel reprezintă pe poporul lui Dumnezeu care este acum pe pământ. Mulţi din cei de astăzi privesc la Israelul din trecut şi se miră de necredinţa lor şi de cârtirile lor neîncetate, după ce Domnul făcuse atât de mult pentru ei, dându-le repetate dovezi ale dragostei Lui faţă de ei şi a grijii ce le-o purta. Ei se gândesc că la rândul lor nu s-ar fi dovedit nerecunoscători. Unii care gândesc astfel, însă, murmură şi se plâng din cauza unor lucruri mai mărunte. Ei nu se cunosc pe sine. Dumnezeu îi încearcă deseori şi le probează credinţa în lucruri mici, iar ei nu îndură încercarea mai bine decât vechiul Israel.
19:12 Mulţi au asigurate nevoile lor prezente; totuşi, nu vor să se încreadă în Domnul pentru viitor. Ei manifestă necredinţă şi se cufundă în disperare şi întristare la gândul nevoilor ce ar putea veni. Unii sunt mereu tulburaţi ca nu cumva să ajungă în nevoie şi copiii lor să sufere. Când apar dificultăţi sau ajung la strâmtorare, când credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu le sunt încercate, se dau înapoi de la test şi murmură cu privire la procedeul prin care Dumnezeu a ales să-i purifice.
19:13 Dragostea lor nu se dovedeşte curată şi desăvârşită, nu suferă totul.
19:14 Credinţa poporului Dumnezeului cerului ar trebui să fie puternică, activă şi trainică, o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite. Atunci limbajul acestora va fi: "Binecuvântează, suflete, pe Domnul; şi tot ce este în mine să laude numele Lui cel sfânt", căci El s-a purtat cu generozitate faţă de mine.
19:15 Unii consideră că lepădarea de sine înseamnă o adevărată suferinţă. Sunt îngăduite pofte stricate. Înfrânarea poftelor nesănătoase îi va determina pe mulţi pretinşi creştini să dea înapoi, ca şi cum consecinţa unei diete simple ar fi adevărată inaniţie. Ca şi copiii lui Israel, ei ar prefera robia, trupuri bolnave şi chiar moartea, decât să fie lipsiţi de oalele lor cu carne. Tot ce este făgăduit rămăşiţei pentru timpul de strâmtorare sunt pâinea şi apa.
19:16 Mana
19:17 "Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pământului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: 'Ce este aceasta?' căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: 'Este pâinea pe care vi-o dă Domnul ca hrană. Iată ce a poruncit Domnul: Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană şi anume, un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.'
19:18 Israeliţii au făcut aşa şi au strâns, unii mai mult, alţii mai puţin. În urmă o măsurau cu omerul şi cine strânsese mai mult nu avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă de loc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană.
19:19 Moise le-a zis: 'Nimeni să nu lase ceva din ea pentru a doua zi dimineaţă.' N-au ascultat de Moise şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia. Astfel, în toate dimineţile fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.
19:20 În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta. Şi Moise le-a zis: 'Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi ce fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămânea!' Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi. Moise a zis: 'Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp. Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.'"
19:21 Domnul nu este mai puţin meticulos astăzi, cu privire la Sabatul Lui, decât atunci când le-a dat instrucţiuni speciale copiilor lui Israel. El le-a cerut să coacă ce au de copt, să fiarbă ce au de fiert în ziua a şasea, ziua de pregătire pentru odihna Sabatului.
19:22 Dumnezeu Şi-a manifestat marea grijă şi iubire faţă de poporul Lui prin faptul că i-a trimis pâine din cer. "Au mâncat pâinea îngerilor"; înseamnă că mâncarea le era asigurată de îngeri. Minunea întreită a manei -- cantitate dublă în ziua a şasea, nimic în a şaptea zi şi calitatea de a se păstra proaspătă pe parcursul Sabatului, în timp ce în alte zile se strica -- a fost
19:23 destinată să-i impresioneze pe copiii lui Israel în privinţa sfinţeniei Sabatului.
19:24 După ce li s-a dat hrană din belşug, le-a fost ruşine de necredinţa şi murmurarea lor şi au promis să se încreadă în Domnul pentru viitor, dar şi-au uitat curând făgăduiala şi au căzut la prima încercare a credinţei.
19:25 Apă din stâncă
19:26 Au călătorit din pustia Sin şi au tăbărât la Refidim. Acolo nu se găsea apă de băut pentru popor. "Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: 'Dă-ne apă să bem!' Moise le-a răspuns: 'Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?' Poporul stătea acolo, chinuit de sete şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: 'Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?' Moise a strigat către Domnul şi a zis: 'Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin şi au să mă ucidă cu pietre."
19:27 Domnul a zis lui Moise: 'Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi porneşte! Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea şi poporul va bea.' Moise a făcut aşa în faţa bătrânilor lui Israel. El a numit locul acela Masa şi Meriba (Ispită şi ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: 'Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?'"
19:28 Domnul i-a călăuzit pe copiii lui Israel să-şi aşeze tabăra în acel loc unde nu era apă, ca să-i încerce,
19:29 să vadă dacă vor privi la El în necazul lor sau vor murmura cum făcuseră mai înainte. Având în vedere felul minunat în care fuseseră eliberaţi, în necazul lor ei trebuia să creadă în Dumnezeu. Ar fi trebuit să ştie că Acela care a promis să-i ia la El ca popor al Lui nu va îngădui ca ei să piară de sete. În loc să-L roage cu umilinţă pe Domnul să le asigure cele necesare, ei au murmurat împotriva lui Moise, cerând apă de la el.
19:30 Dumnezeu Îşi manifestase neîncetat puterea înaintea lor, în chip minunat, ca să-i facă să înţeleagă că toate binecuvântările pe care le primeau veneau de la El; că le putea da, sau lua, potrivit cu voia Lui. Uneori îşi dădeau seama de aceasta şi se umileau înaintea Domnului; dar când erau însetaţi sau flămânzi îl acuzau pe Moise pentru tot, ca şi cum ei ar fi părăsit Egiptul pentru plăcerea lui. Moise era întristat din cauza cârtirilor lor necruţătoare. L-a întrebat pe Domnul ce să facă, deoarece poporul era gata să-l ucidă cu pietre. Domnul i-a poruncit să lovească stânca cu toiagul lui Dumnezeu. Norul slavei Lui s-a aşezat chiar deasupra stâncii. "A despicat stânci în pustie şi le-a dat să bea ca nişte valuri cu ape multe. A făcut să ţâşnească izvoare din stânci şi să curgă ape ca nişte râuri." Ps. 78,15.16.
19:31 Moise a lovit stânca, dar Hristos a fost Acela care a stat lângă el şi a făcut să curgă apa din stânca de cremene. Din cauza setei, poporul L-a ispitit pe Domnul şi a zis: Dacă Dumnezeu ne-a adus aici, de ce nu ne dă apă, ca şi pâine? Acel dacă arăta o necredinţă criminală şi l-a făcut pe Moise să se teamă că Dumnezeu îi va pedepsi pentru cârtirile lor rele. Domnul a încercat credinţa poporului Său, dar acesta nu a
19:32 trecut testul. Ei au murmurat pentru mâncare şi pentru apă şi s-au plâns de Moise. Din cauza necredinţei lor, Dumnezeu a îngăduit ca duşmanii lor să facă război cu ei, pentru ca El să poată arăta poporului Său de unde îi venea tăria.
19:33 Înfrângerea lui Amalec
19:34 "Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci Moise a zis lui Iosua: 'Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.' Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amelec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui."
19:35 Moise îşi ţinea mâinile ridicate spre cer, cu toiagul lui Dumnezeu în mâna dreaptă, implorând ajutorul Lui. Atunci Israel biruia şi-i alunga pe amaleciţi. Când Moise îşi lăsa mâinile în jos, se vedea că Israel pierdea curând tot ce câştigase şi era biruit de duşmani. Moise îşi ridica iarăşi mâinile spre cer, iar Israel îi învingea pe inamici, gonindu-i.
19:36 Această acţiune a lui Moise, de a-şi întinde mâinile spre Dumnezeu, trebuia să-l înveţe pe Israel că, atâta timp cât îşi puneau încrederea în Dumnezeu, se prindeau de tăria Lui, şi-L preamăreau ca Domn, El avea să lupte pentru ei şi să le supună duşmanii. Dar atunci când nu se mai prindeau
19:37 de tăria Lui şi se încredeau în propria lor putere, aveau să fie chiar mai slabi decât duşmanii lor care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi aveau să fie biruiţi de ei. Atunci "Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui cu ascuţişul săbiei.
19:38 Domnul a zis lui Moise: 'Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducere aminte şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.' Moise a zidit un altar şi i-a pus numele Domnul, steagul meu. El a zis: 'Pentru că Domnul a jurat că va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam.'" Dacă copiii lui Israel n-ar fi murmurat împotriva Domnului, El n-ar fi îngăduit ca duşmanii lor să facă război cu ei.
19:39 Vizita lui Ietro
19:40 Înainte de a părăsi Egiptul, Moise şi-a trimis soţia şi copiii înapoi la socrul lui. După ce a auzit de eliberarea minunată din Egipt a israeliţilor, Ietro l-a vizitat pe Moise în pustiu şi i-a adus soţia şi copiii. "Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele.
19:41 Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor. Şi Ietro a zis: 'Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui
19:42 Faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor. Cunosc că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii; căci, în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.' Ietro, socrul lui Moise, a adus Domnului o ardere de tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu."
19:43 Ochiul pătrunzător al lui Ietro a văzut curând că poverile lui Moise erau foarte mari, căci oamenii veneau la el cu toate problemele lor dificile, iar el îi învăţa cu privire la poruncile şi Legea lui Dumnezeu. El i-a zis lui Moise: "Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu. Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă. Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile întemeiate, iar pricinile cele mai mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine. Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor şi tot poporul acesta va merge în pace la locul lui."
19:44 "Moise a ascultat sfatul socrului său şi a făcut tot ce spusese el. Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. Ei judecau
19:45 poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi. Apoi Moise l-a lăsat pe socrul său să plece; şi el a mers în drumul său, spre ţara sa."
19:46 Când Moise a fost instruit de socrul lui, el nu s-a considerat mai presus de acesta. Dumnezeu îl înălţase foarte mult şi lucrase minuni prin mâna lui. Totuşi Moise nu se gândea că Dumnezeu îl alesese ca să-i înveţe pe alţii, că îndeplinise lucruri minunate prin mâna lui şi, de aceea, el nu mai avea nevoie să fie instruit. A ascultat cu bucurie sugestiile socrului său şi a adoptat planul acestuia ca fiind înţelept.