18:1 Cap. 16 - Eliberarea lui Israel din robie
18:2 Copiii lui Israel au urmat instrucţiunile date de Dumnezeu; şi, în timp ce îngerul morţii trecea de la casă a egiptenilor la alta, ei erau gata de călătorie, aşteptând ca împăratul răzvrătit şi oamenii lui să-i roage să plece.
18:3 "La miezul nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor. Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui şi toţi egiptenii; şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. În aceeaşi noapte Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: 'Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă de slujiţi Domnului, cum aţi zis. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.' Egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: 'Altfel, toţi vom pieri.'
18:4 Poporul şi-a luat plămădeala înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. Copiii lui
18:5 Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut Egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni."
18:6 Domnul i-a descoperit acest lucru lui Avraam cu vreo patru sute de ani înainte de a se împlini. "Şi Domnul a zis lui Avraam: 'Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii.'" Genesa 15,13.14.
18:7 "O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi." Copiii lui Israel au ieşit din Egipt cu averile lor care nu-i aparţineau lui Faraon pentru că ei nu i le vânduseră niciodată. Iacov şi fiii lui şi-au luat turmele de oi şi de vite cu ei în Egipt. Copiii lui Israel s-au înmulţit foarte mult, iar turmele lor au crescut în mare măsură. Dumnezeu i-a judecat pe egipteni trimiţând plăgi asupra lor şi determinându-i astfel să-I scoată în grabă poporul din Egipt, cu tot ce avea.
18:8 "După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul ce dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: 'S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt.' Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului. Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând:
18:9 'Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele po aici.'"
18:10 Stâlpul de foc
18:11 "Au plecat din Sucot şi au tăbărât la Etam, la marginea pustiei. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii."
18:12 Domnul ştia că filistenii se vor opune trecerii israeliţilor prin ţara lor. Vor spune despre ei că au fugit de la stăpânii lor din Egipt şi vor face război cu ei. Aducându-i în felul acesta lângă mare, Domnul S-a descoperit ca un Dumnezeu milos şi un Dumnezeu al judecăţii. El i-a spus lui Moise că Faraon îi va urmări şi l-a călăuzit chiar la locul unde să-şi aşeze tabăra, lângă mare. I-a mai spus că El va fi onorat înaintea lui Faraon şi a oştirii lui.
18:13 La câteva zile după plecarea evreilor din Egipt, egiptenii i-au spus lui Faraon că aceştia fugiseră şi că nu se vor mai întoarce niciodată ca să-l slujească din nou; şi se jeleau din cauză că îi lăsaseră să părăsească Egiptul. Pentru ei era o mare pierdere să fie lipsiţi de serviciile israeliţilor şi le părea rău că au consimţit să-i lase să plece. În ciuda a tot ce suferiseră prin judecăţile lui Dumnezeu, ei erau atât de împietriţi din cauza răzvrătirii lor continue, încât s-au hotărât să-i urmărească pe copiii lui Israel şi să-i aducă înapoi în Egipt cu forţa. Împăratul a luat o armată foarte mare şi şase sute de care, i-a urmărit şi i-a ajuns când erau aşezaţi cu tabăra lângă mare.
18:14 "Faraon se apropia. Copiii lui
18:15 Israel şi-au ridicat ochii şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor. Ei au zis lui Moise: 'Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? Nu-ţi spuneam noi în Egipt: Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustie?' Moise a răspuns poporului: 'Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi."
18:16 Cât de repede şi-au pierdut israeliţii credinţa în Dumnezeu! Ei fuseseră martori la toate judecăţile Sale asupra egiptenilor, pentru a-l constrânge pe împărat să-i lase să plece, dar când le-a fost încercată credinţa în Dumnezeu au murmurat, deşi văzuseră dovezile puterii Lui în eliberarea lor minunată. În loc să se încreadă în Dumnezeu la nevoie, au murmurat împotriva credinciosului Moise, amintindu-i de cuvintele lor lipsite de credinţă pe care le rosteau în Egipt. L-au acuzat ca fiind cauza întregii lor suferinţe. El i-a încurajat să se încreadă în Dumnezeu, să nu dea expresie necredinţei şi vor vedea ce va face Domnul pentru ei. Moise a strigat fierbinte către Domnul ca să-Şi elibereze poporul ales.
18:17 Eliberarea de la Marea Roşie
18:18 "Domnul a zis lui Moise: 'Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despică-o; şi copiii lui
18:19 Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.'" Dumnezeu voia ca Moise să înţeleagă faptul că El va lucra pentru poporul Lui, că nevoia lor va fi ocazia Lui. Când ei vor fi mers cât puteau de departe, el să le poruncească să meargă înainte şi, folosind toiagul pe care i-l dăduse Dumnezeu, să despartă apele.
18:20 "'Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea. Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul, când Faraon, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea.' Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor. El S-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta."
18:21 Egiptenii nu-i puteau vedea pe evrei, deoarece norul gros de întuneric era deasupra lor, nor care pentru israeliţi era numai lumină. Astfel Şi-a arătat Dumnezeu puterea, ca să-şi încerce poporul, să vadă dacă se vor încrede în El sau nu, după ce le-a dat atâtea dovezi ale grijii şi dragostei Lui pentru ei, şi ca să-i mustre pentru necredinţa şi murmurarea lor. "Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea şi apele s-au despărţit în două. Copiii lui Israel au trecut marea ca pe uscat şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor." Apele s-au ridicat şi au stat de fiecare parte ca nişte pereţi solizi,
18:22 în timp ce Israel a mers ca pe uscat prin mijlocul mării.
18:23 Oastea egipteană triumfa în noaptea aceea crezând că, din nou, copiii lui Israel se aflau în puterea lor. Credeau că nu era nici o posibilitate de scăpare pentru aceştia; pentru că în faţa evreilor se întindea Marea Roşie, iar armata lor numeroasă venea chiar în spatele acestora. Dimineaţa, când au ajuns la mare, iată că era un drum uscat, apele erau despărţite şi stăteau ca nişte ziduri de amândouă părţile, iar copiii lui Israel parcursese deja jumătate din cale. Egiptenii au aşteptat un timp să hotărască ce era mai bine să facă. Erau dezamăgiţi şi furioşi pentru că, atunci când evreii aproape că fuseseră în mâinile lor şi erau siguri de ei, le-a fost deschisă prin mare o cale neaşteptată. S-au hotărât să-i urmărească.
18:24 "Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării. În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeală în tabăra lor. A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: 'Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.'"
18:25 Egiptenii au îndrăznit să se aventureze pe calea pe care o pregătise Dumnezeu pentru poporul Lui, iar îngerii lui Dumnezeu au trecut prin oştirea lor şi le-au scos roţile carelor. Ei erau iritaţi. Înaintarea le era foarte înceată şi au început să se tulbure. Şi-au amintit de judecăţile pe care Dumnezeul evreilor le adusese asupra lor în Egipt, pentru a-i constrânge să-l lase pe Israel să plece, şi se gândeau că s-ar putea ca Dumnezeu să-i dea pe ei toţi în mâinile israeliţilor. Au înţeles că
18:26 Dumnezeu lupta pentru Israel, s-au înspăimântat foarte tare şi se întorceau să fugă dinaintea evreilor, când "Domnul a zis lui Moise: 'Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă spre egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.'
18:27 "Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă marea şi-a reluat iarăşi repeziciunea cursului şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; nici unul măcar n-a scăpat. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său, Moise."
18:28 Când evreii au văzut lucrarea minunată a lui Dumnezeu în nimicirea egiptenilor, şi-au unit vocile într-un cântec inspirat, de laudă recunoscătoare şi de o înaltă elocvenţă.