17:1 Cap. 15 - Manifestarea puterii lui Dumnezeu
17:2 Copiii lui Israel i-au slujit pe egipteni mulţi ani de zile. Doar câteva familii coborâseră în Egipt, dar au devenit o mare mulţime. Fiind înconjuraţi de idolatrie, mulţi din ei au pierdut cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi au uitat Legea Lui. Ei s-au unit cu egiptenii în închinarea la soare, la lună şi la stele, precum şi la animale şi la chipuri lucrate de mâna oamenilor.
17:3 Tot ceea ce-i înconjura pe copiii lui Israel avea menirea de a-i face să-L uite pe viul Dumnezeu. Totuşi, între evrei erau din aceia care păstrau cunoaşterea de Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului. Ei erau îndureraţi să-şi vadă copiii fiind în fiecare zi martori şi chiar luând parte la urâciunile oamenilor idolatri din jurul lor, închinându-se zeităţilor egiptene de lemn şi de piatră şi aducând jertfe acestor obiecte fără simţuri. Credincioşii erau mâhniţi şi, în suferinţa lor, strigau către Domnul să-i elibereze din jugul egiptean şi să-i scoată din Egipt, ca să poată scăpa de idolatrie şi de influenţele rele ce-i înconjurau.
17:4 Mulţi evrei, însă, erau mulţumiţi să rămână mai degrabă în robie decât să plece în altă ţară şi să întâmpine greutăţile ce însoţesc o asemenea călătorie.
17:5 De aceea Domnul nu i-a eliberat prin prima manifestare a semnelor şi minunilor Lui înaintea lui Faraon. El a condus evenimentele astfel încât spiritul tiranic al lui Faraon să se manifeste mai pe deplin, pentru a-Şi putea demonstra marea Sa putere înaintea egiptenilor şi înaintea poporului Său şi a-i face pe israeliţi doritori să părăsească Egiptul şi să aleagă slujirea lui Dumnezeu.
17:6 Cu toate că mulţi Israeliţi ajunseseră corupţi de idolatrie, totuşi cei credincioşi au stat neclintiţi. Ei nu şi-au ascuns credinţa, ci au recunoscut în mod deschis înaintea egiptenilor că ei servesc singurului Dumnezeu adevărat şi viu. Ei repetau dovezile existenţei lui Dumnezeu, de la creaţiune până în zilele lor. Egiptenii au avut ocazia să facă cunoştinţă cu credinţa evreilor şi cu Dumnezeul lor. Ei încercaseră să-i corupă pe închinătorii credincioşi ai adevăratului Dumnezeu şi erau supăraţi pentru că n-au reuşit aceasta nici prin ameninţări, nici prin promisiuni de răsplătire şi nici prin tratamente crude.
17:7 Ultimii doi împăraţi care au ocupat tronul Egiptului au fost tiranici şi i-au tratat cu cruzime pe evrei. Bătrânii lui Israel se străduiau să încurajeze credinţa israeliţilor, care se stingea, referindu-se la făgăduinţa dată lui Avraam şi la cuvintele profetice ale lui Iosif, chiar înainte de a muri, care prevesteau eliberarea lor din Egipt. Unii ascultau şi credeau. Alţii priveau la propria lor condiţie jalnică şi refuzau să spere.
17:8 Israel influenţat de mediul înconjurător
17:9 Egiptenii aflaseră despre aşteptările copiilor lui Israel şi luau în râs speranţele lor de eliberare şi vorbeau batjocoritor despre puterea Dumnezeului lor. Ei arătau către situaţia acestora ca popor, ca fiind numai o naţiune de sclavi, şi le spuneau
17:10 cu ironie: Dacă Dumnezeul vostru este atât de drept şi de milos şi are putere asupra dumnezeilor egipteni, de ce nu face din voi un popor liber? De ce nu-Şi manifestă măreţia şi puterea ca să vă înalţe?
17:11 Apoi egiptenii le atrăgeau atenţia israeliţilor asupra lor înşişi, care se închinau la dumnezei aleşi de ei, pe care israeliţii îi numeau dumnezei falşi. Ei spuneau cu trufie că dumnezeii lor le dăduseră prosperitate, hrană, îmbrăcăminte şi mari bogăţii, că-i dăduseră şi pe israeliţi în mâinile lor să-i slujească şi că ei aveau putere să-i asuprească şi să le distrugă viaţa ca să nu mai fie un popor. Ei îşi băteau joc de ideea că evreii vor fi vreodată eliberaţi din robie.
17:12 Faraon se fălea că ar vrea să-L vadă pe Dumnezeul lor eliberându-i din mâinile lui. Aceste cuvinte au distrus speranţele multora dintre copiii lui Israel. Li se părea că lucrurile stăteau chiar aşa cum spuneau împăratul şi sfetnicii lui. Ştiau că erau trataţi ca sclavi şi că trebuia să îndure orice asuprire din partea supraveghetorilor şi conducătorilor lor. Băieţii le fuseseră vânaţi şi omorâţi. Propria viaţă le era o povară, iar ei credeau şi se închinau Dumnezeului cerului.
17:13 Apoi îşi comparau starea cu cea a egiptenilor. Aceştia nu credeau deloc într-un Dumnezeu viu, care avea putere să salveze sau să nimicească. Unii din ei se închinau la idoli, chipuri de lemn şi de piatră, în timp ce alţii alegeau să se închine la soare, la lună şi la stele; totuşi le mergea bine şi erau bogaţi. Unii dintre evrei se gândeau că, dacă Dumnezeu ar fi mai presus de toţi dumnezeii, nu i-ar lăsa, în felul acesta, să fie sclavii unei naţiuni idolatre.
17:14 Slujitorii credincioşi ai lui Dumnezeu au înţeles
17:15 că din cauza necredincioşiei lor, ca popor, şi a tendinţei lor de a se înrudi prin căsătorie cu alte naţiuni şi a fi duşi astfel în idolatrie, îngăduise Domnul ca ei să meargă în Egipt. Ei le spuneau în mod hotărât fraţilor lor că Dumnezeu îi va scoate curând din Egipt şi le va sfărâma jugul apăsător.
17:16 A venit şi timpul când Dumnezeu avea să răspundă la rugăciunile poporului Său asuprit şi să-l scoată din Egipt cu astfel de manifestări ale puterii Sale, încât egiptenii să fie constrânşi să recunoască faptul că Dumnezeul evreilor, pe care Îl dispreţuiseră, este mai presus de toţi dumnezeii. El îi va pedepsi pentru idolatria lor şi pentru faptul că se lăudau plini de mândrie cu binecuvântările primite de la dumnezeii lor neînsufleţiţi. Dumnezeu Îşi va slăvi propriul Nume, ca şi alte naţiuni să poată auzi despre puterea Lui şi să tremure din cauza faptelor Sale măreţe şi ca poporul Său, fiind martor la lucrările Lui minunate, să se întoarcă pe deplin de la idolatria lui şi să-I aducă o închinare curată.
17:17 În eliberarea israeliţilor din Egipt, Dumnezeu a arătat clar, înaintea tuturor egiptenilor, harul Lui deosebit faţă de poporul Său. Dumnezeu a văzut potrivit să-Şi execute judecăţile asupra lui Faraon, ca el să poată cunoaşte prin experienţă tristă, deoarece nu putea fi convins altfel, că puterea lui Dumnezeu este superioară puterii tuturor celorlalţi. El a dat tuturor naţiunilor o dovadă exemplară şi convingătoare despre dreptatea şi puterea Lui divină, ca Numele să-I poată fi mărturisit pe întregul pământ. Era planul lui Dumnezeu ca aceste manifestări ale puterii să întărească şi credinţa poporului Său, iar urmaşii acestora să I se închine în mod statornic numai Lui, care lucrase astfel de minuni pline de îndurare pentru ei.
17:18 Moise i-a spus lui Faraon, după ce acesta a cerut poporului să facă acelaşi număr de cărămizi fără să primească paiele necesare, că Dumnezeu, pe care zicea că nu-L cunoaşte, îl va constrânge să se supună
17:19 cerinţelor Sale şi să-I recunoască autoritatea de Conducător suprem.
17:20 Plăgile
17:21 Minunile toiagului transformat în şarpe şi a râului transformat în sânge nu au mişcat inima împietrită a lui Faraon, ci doar i-au sporit ura faţă de israeliţi. Lucrările vrăjitorilor l-au făcut să creadă că aceste minuni erau făcute prin magie, dar el a avut dovezi îndestulătoare că nu astfel stăteau lucrurile, atunci când a fost îndepărtată plaga broaştelor. Dumnezeu putea să le facă să dispară şi să se întoarcă într-o clipă în ţărână, dar n-a făcut aceasta, ca nu cumva, după ce ar fi fost îndepărtate, împăratul şi egiptenii să spună că era rezultatul magiei, la fel ca lucrarea vrăjitorilor. Broaştele au murit şi atunci ei le-au adunat în grămezi. Le puteau vedea corpurile care poluau atmosfera. Astfel, împăratul şi Egiptul întreg au avut dovezi, pe care filozofia lor deşartă nu le putea înlătura, că aceasta nu era magie, ci o judecată de la Dumnezeul cerului.
17:22 Vrăjitorii nu au putut să facă să apară păduchi. Domnul nu le-a îngăduit egiptenilor nici măcar să aibă impresia că ar fi putut să producă plaga păduchilor. El a îndepărtat de la Faraon orice pretext pentru a nu crede. Chiar şi pe vrăjitori i-a constrâns să spună: "Acesta este degetul lui Dumnezeu."
17:23 După aceea a venit plaga muştelor câineşti. Nu erau din acelea care ne supără în unele perioade ale anului, fără a ne vătăma, ci erau mari şi veninoase. Înţepătura lor era foarte dureroasă pentru oameni şi animale. Dumnezeu Şi-a separat poporul de egipteni şi nu a îngăduit ca muştele să apară între hotarele lor.
17:24 Domnul a trimis apoi plaga ciumei vitelor şi, în acelaşi timp, a păzit vitele evreilor, astfel că nici una n-a murit. Apoi a venit plaga vărsatului negru asupra oamenilor şi animalelor, iar vrăjitorii nu s-au putut apăra împotriva ei. După aceea Domnul a trimis asupra Egiptului plaga pietrei amestecate cu foc, cu fulgere şi tunete. Timpul apariţiei fiecărei plăgi a fost anunţat dinainte, ca să nu se poată spune că ar fi o întâmplare. Domnul le-a demonstrat egiptenilor că întregul pământ era sub conducerea Dumnezeului evreilor; că tunetul, piatra şi furtuna ascultă de glasul Lui. Faraon, împăratul cel mândru care odată întreba: "Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui?" s-a umilit şi a zis: "Am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul Meu suntem vinovaţi." L-a rugat pe Moise să fie mijlocitorul lui la Dumnezeu, ca fulgerele şi tunetele teribile să înceteze.
17:25 Apoi Domnul a trimis plaga înfricoşătoare a lăcustelor. Împăratul a ales mai degrabă să primească plăgile decât să se supună lui Dumnezeu. Fără remuşcare, şi-a văzut împărăţia lovită de aceste judecăţi teribile. După aceea, Domnul a trimis întuneric asupra Egiptului. Oamenii nu erau numai lipsiţi de lumină, ci şi atmosfera era foarte apăsătoare, aşa încât respiraţia era dificilă; totuşi evreii aveau lumină şi o atmosferă curată în locuinţele lor.
17:26 Dumnezeu a mai adus asupra Egiptului o plagă mai înspăimântătoare şi mai severă decât celelalte. Împăratul şi preoţii idolatri au fost aceia care s-au opus până la sfârşit cererii lui Moise. Poporul dorea să li se permită evreilor să părăsească Egiptul. Moise le-a descris lui Faraon, egiptenilor şi israeliţilor natura şi efectele ultimei plăgi. În noaptea aceea, atât de îngrozitoare pentru egipteni
17:27 şi atât de glorioasă pentru poporul lui Dumnezeu, a fost întemeiată ceremonia Paştelui.
17:28 A fost foarte greu pentru împăratul egiptean şi pentru poporul lui mândru şi idolatru să se supună cerinţelor Dumnezeului cerului. Împăratul Egiptului avea să se supună foarte încet. Sub chinul cel mai dureros ceda puţin, dar, după ce nenorocirea era îndepărtată, lua înapoi tot ce dăduse. În felul acesta, plagă după plagă au fost aduse asupra Egiptului şi împăratul nu s-a supus, deşi a fost constrâns de pedepsele teribile ale mâniei lui Dumnezeu. Împăratul a persistat în răzvrătirea lui chiar şi după ce Egiptul a fost ruinat.
17:29 Moise şi Aron i-au spus lui Faraon despre natura şi efectul fiecărei plăgi care venea în urma refuzului său de a lăsa pe Israel să plece. De fiecare dată, el a văzut aceste plăgi venind exact aşa cum i se spusese că vor veni, dar n-a cedat. Mai întâi le-a dat numai permisiunea să aducă jertfe Domnului în ţara Egiptului; apoi, după ce Egiptul a suferit mânia lui Dumnezeu, le-a îngăduit doar bărbaţilor să plece. După ce ţara a fost aproape distrusă de plaga lăcustelor, le-a dat voie şi soţiilor şi copiilor să meargă, dar nu şi vitelor lor. Moise i-a spus apoi împăratului că îngerul lui Dumnezeu le va ucide întâii născuţi.
17:30 Fiecare plagă a fost puţin mai strictă şi mai cumplită, iar aceasta avea să fie mai înfricoşătoare decât toate cele de dinainte. Împăratul cel mândru, însă, era extrem de mânios şi nu s-a umilit. Când egiptenii au văzut marile pregătiri făcute de israeliţi pentru noaptea aceea înfricoşătoare, au luat în râs semnul de recunoaştere înscris cu sânge pe stâlpii uşilor lor.