Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii 12:11


12:11 Dacă Avraam şi Sara ar fi aşteptat cu încredere împlinirea făgăduinţei că vor avea un fiu, multă nefericire ar fi fost evitată. Ei au crezut că va fi chiar aşa cum promisese Dumnezeu, dar n-au putut crede că Sara, la vârsta ei înaintată, va avea un fiu. Ea a sugerat un plan prin care credea că putea fi îndeplinită făgăduinţa lui Dumnezeu. L-a rugat pe Avraam s-o ia pe Agar de soţie. Aici le-au lipsit amândurora credinţa şi încrederea desăvârşită în puterea lui Dumnezeu. Prin faptul că a ascultat de glasul Sarei şi a luat-o pe Agar de soţie, Avraam nu a reuşit să treacă testul credinţei lui în puterea nelimitată a lui Dumnezeu, şi a adus multă nefericire asupra lor. Domnul intenţiona să demonstreze credinţa neclintită şi bizuirea lui Avraam pe făgăduinţele pe care i le făcuse.