10:1 Cap. 8 - Potopul
10:2 Urmaşii lui Set erau numiţi fiii lui Dumnezeu, iar urmaşii lui Cain, fiii oamenilor. Pe măsură ce fiii lui Dumnezeu s-au amestecat cu fiii oamenilor, au devenit corupţi. S-au înrudit cu ei prin căsătorie şi, din cauza influenţei soţiilor lor, şi-au pierdut caracterul lor deosebit şi sfânt şi s-au unit cu fiii lui Cain în idolatria acestora. Mulţi au aruncat la o parte frica de Dumnezeu şi I-au nesocotit poruncile. Existau câţiva, însă, care făceau binele, se temeau de Creatorul lor şi-L onorau. Noe şi familia lui erau printre aceşti câţiva neprihăniţi.
10:3 Răutatea omului era aşa de mare şi a crescut într-o asemenea măsură înspăimântătoare, încât I-a părut rău lui Dumnezeu că a făcut om pe pământ. El a văzut că răutatea omului era mare şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate numai spre rău.
10:4 Cu mai mult de o sută de ani înainte de potop, Dumnezeu a trimis un înger la credinciosul Noe, ca să-l avertizeze că nu va mai avea milă de omenirea stricată. El nu voia, însă, ca oamenii să nu-I cunoască planul. Avea să-l instruiască pe Noe şi să-l facă un predicator credincios, ca să avertizeze lumea de distrugerea ce avea să vină, pentru ca locuitorii pământului să fie lăsaţi fără scuză. Noe trebuia să le
10:5 predice oamenilor şi să pregătească o arcă, după cum îl va conduce Dumnezeu, pentru salvarea lui şi a familiei. El nu avea să predice numai, ci exemplul lui în construirea corăbiei avea să-i convingă pe toţi că el credea ceea ce predica.
10:6 Noe şi familia lui nu erau singurii care se temeau şi ascultau de Dumnezeu. Dar Noe era cel mai sfânt şi mai evlavios dintre toţi de pe pământ, iar Dumnezeu i-a păstrat viaţa ca să împlinească voia Lui prin construirea corăbiei şi prin avertizarea lumii despre osânda ce urma. Metusala, bunicul lui Noe, a trăit până în anul potopului; şi mai erau şi alţii care au crezut predicarea lui Noe şi l-au ajutat la construirea corăbiei, dar care au murit înainte de a veni apele pe pământ. Noe a condamnat lumea prin predicarea şi prin exemplul lui în construirea arcăi.
10:7 Dumnezeu le-a dat tuturor celor ce alegeau ocazia de a se pocăi şi a se întoarce la El. Dar ei nu au crezut predicarea lui Noe. I-au sfidat avertizările şi au ridiculizat construirea pe uscat a acelui vas imens. Eforturile lui Noe de a-i reforma pe semenii săi nu au avut succes. Mai bine de o sută de ani, însă, el a perseverat în străduinţele sale de a-i întoarce pe oameni la pocăinţă şi la Dumnezeu. Fiecare lovitură dată la construirea corăbiei era un mesaj adresat oamenilor. Noe dirija lucrările, predica şi lucra, în timp ce oamenii, cuprinşi de uimire, îl priveau ca pe un fanatic.
10:8 Construirea corăbiei
10:9 Dumnezeu i-a dat lui Noe dimensiunile exacte ale corăbiei, instrucţiuni clare şi toate detaliile cu privire la construirea ei. Din multe puncte de vedere arca n-a fost construită ca un vas, ci a fost pregătită ca o casă, având partea de jos ca a unui vapor, pentru a putea pluti pe apă. Nu existau ferestre în pereţii laterali ai corăbiei, ci deasupra,
10:10 pe unde venea lumina. Avea trei etaje şi o uşă într-o parte. Diferitele compartimente pregătite pentru a primi animale erau făcute în aşa fel încât toate primeau lumină prin fereastra de deasupra. Arca a fost făcută din lemn de chiparos sau gofer, care nu se deteriorează timp de sute de ani. Era o construcţie foarte rezistentă, pe care n-ar fi putut-o inventa înţelepciunea nici unui om. Dumnezeu a fost proiectantul, iar Noe meşterul Său constructor. După ce Noe a făcut tot ce i-a stat în putere ca să lucreze corect fiecare parte, era imposibil ca arca să poată rezista la furtuna pe care Dumnezeu, în mânia Lui aprinsă, avea s-o aducă pe pământ. Lucrarea de finisare a construcţiei a fost un proces lent. Fiecare bucată de lemn a fost potrivită exact şi fiecare îmbinare acoperită cu smoală. S-a făcut tot ce a stat în puterea omului, pentru ca lucrarea să fie desăvârşită; totuşi, după toate acestea, numai Dumnezeu, prin puterea Lui miraculoasă, putea s-o păzească de valurile furioase şi puternice.
10:11 La început, se părea că mulţi au primit avertizarea lui Noe, dar ei nu s-au întors pe deplin la Dumnezeu, cu pocăinţă adevărată. Le-a fost dat un timp, înainte de a veni potopul, în care aveau să fie puşi la probă şi încercaţi. Ei au căzut la test. Degradarea ce predomina i-a biruit şi până la urmă s-au unit cu cei corupţi în a-şi bate joc şi a vorbi dispreţuitor despre credinciosul Noe. N-au vrut să-şi părăsească păcatele, ci au continuat în poligamie şi în îngăduirea poftelor lor stricate.
10:12 Timpul lor de probă se apropia de încheiere. Locuitorii necredincioşi şi sfidători ai lumii aveau să primească un semn deosebit al puterii lui Dumnezeu. Noe a urmat cu exactitate instrucţiunile pe care i le dăduse Dumnezeu. Corabia a fost terminată întocmai cum poruncise El. Noe pusese în magazie cantităţi imense
10:13 de hrană pentru oameni şi pentru animale. După ce toate acestea au fost îndeplinite, Dumnezeu i-a poruncit credinciosului Noe: "Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea."
10:14 Animalele intră în corabie
10:15 Au fost trimişi îngeri ca să adune din păduri şi din câmpii animalele pe care le crease Dumnezeu. Îngerii mergeau înaintea lor, iar ele veneau în urmă, două câte două, mascul şi femelă, iar din cele curate câte şapte perechi. Aceste animale, de la cele mai feroce până la cele mai blânde şi nedăunătoare, intrau în corabie într-un marş paşnic şi solemn. Cerul părea întunecat de păsări de toate felurile. Zburau spre corabie două câte două, mascul şi femelă, iar din păsările curate câte şapte. Oamenii priveau cu uimire, unii cu teamă, dar ajunseseră atât de împietriţi de răzvrătire, încât acest remarcabil semn al puterii lui Dumnezeu a avut doar o influenţă trecătoare asupra lor. Timp de şapte zile au intrat animalele în corabie, iar Noe le aranja în locurile pregătite pentru ele.
10:16 Pe când omenirea osândită privea soarele strălucind în slava lui şi pământul îmbrăcat în frumuseţea sa aproape edenică, şi-a alungat, prin distracţii zgomotoase, temerile ce apăruseră. Prin faptele lor de violenţă păreau să invite asupra lor pedeapsa mâniei deja aprinse a lui Dumnezeu.
10:17 Totul era acum gata pentru închiderea corabiei, lucru ce nu putea fi făcut de Noe din interior. Mulţimea batjocoritoare a văzut un înger coborând din cer, îmbrăcat într-o strălucire ca a fulgerului. El a închis uşa masivă şi şi-a luat din nou zborul spre cer.
10:18 Familia lui Noe a stat în corabie şapte zile înainte ca ploaia să cadă pe pământ.
10:19 În acest timp s-au pregătit pentru lunga lor şedere în timpul cât apele aveau să acopere pământul. Acestea au fost zile de manifestări hulitoare din partea mulţimii necredincioşilor. Ei credeau că, dacă profeţia lui Noe nu s-a împlinit îndată după intrarea lui în arcă, atunci el fusese înşelat şi lumea nu putea fi distrusă prin potop. Înainte de aceasta nu existase ploaie pe pământ. Dumnezeu făcea ca o ceaţă să se ridice de pe ape şi să cadă ca roua, în timpul nopţii, reînviorând vegetaţia şi făcând-o să înflorească. Cu toate că au văzut manifestarea solemnă a puterii lui Dumnezeu, prin felul neobişnuit în care animalele au ieşit din păduri şi din câmpii şi au intrat în corabie şi prin faptul că îngerul lui Dumnezeu, îmbrăcat în strălucire şi maiestuozitate înspăimântătoare, a coborât din cer şi a închis uşa, totuşi ei şi-au împietrit inimile, continuând să benchetuiască şi să facă glume pe seama manifestărilor remarcabile ale puterii divine.
10:20 Izbucnirea furtunii
10:21 În ziua a opta, însă, cerurile s-au întunecat. Zgomotul tunetelor şi lumina strălucitoare a fulgerelor a început să-i îngrozească pe oameni şi pe animale. Ploaia cădea din norii de deasupra lor. Niciodată nu mai văzuseră aşa ceva şi curajul a început să le slăbească de spaimă. Animalele umblau de colo colo în cea mai sălbatică teroare, iar glasurile lor discordante păreau să-şi plângă propriul destin şi pe acela al oamenilor. Violenţa furtunii a crescut până când apele păreau să curgă din cer ca nişte cascade. Malurile râurilor s-au prăbuşit, iar apele s-au revărsat peste câmpii. S-au deschis şi izvoarele adâncului celui mare. Jeturi de apă ţâşneau din pământ cu o forţă de nedescris, aruncând la sute de metri în aer
10:22 stânci masive care apoi, în căderea lor, se îngropau adânc în pământ.
10:23 Pentru prima oară priveau oamenii distrugerea lucrării mâinilor lor. Clădirile lor splendide, grădinile şi livezile frumos amenajate, unde îşi aşezaseră idolii, erau nimicite de fulgere din cer. Ruinele lor erau răspândite pretutindeni. În livezi, ei îşi înălţaseră altare închinate idolilor lor, pe care aduceau jertfe omeneşti. Dumnezeu le detesta şi, în mânia Lui, le-a dărâmat în faţa lor, iar ei au fost făcuţi să tremure înaintea viului Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, şi au fost făcuţi să ştie că distrugerea le-au adus-o urâciunile şi îngrozitoarele lor jertfe idolatre.
10:24 Violenţa furtunii creştea şi lupta fenomenelor naturii se amesteca cu vaietele oamenilor care dispreţuiseră autoritatea lui Dumnezeu. Copaci, clădiri şi stânci erau aruncate în toate direcţiile. Groaza oamenilor şi a animalelor nu putea fi descrisă. Însuşi Satana, care era constrâns să fie în mijlocul elementelor dezlănţuite, se temea pentru propria-i existenţă. El se bucurase să conducă un neam atât de puternic şi dorise ca ei să trăiască practicându-şi urâciunile şi răzvrătindu-se şi mai mult împotriva Dumnezeului cerului. Satana rostea blesteme la adresa lui Dumnezeu, acuzându-L de nedreptate şi cruzime. Mulţi oameni, ca şi Satana, Îl huleau pe Dumnezeu şi, dacă şi-ar fi putut duce până la capăt răzvrătirea, L-ar fi doborât de pe tronul Său de dreptate.
10:25 În timp ce mulţi Îl blestemau şi Îl huleau pe Creatorul lor, alţii, înnebuniţi de spaimă, îşi întindeau mâinile spre corabie, implorând să fie primiţi în ea.
10:26 Acest lucru, însă, era imposibil. Dumnezeu închisese uşa, singura intrare, iar Noe a rămas înăuntru şi nelegiuiţii afară. Numai El putea deschide uşa. Ei erau constrânşi să recunoască existenţa unui Dumnezeu viu, mai puternic decât omul, pe care Îl sfidaseră şi Îl huliseră. Îl chemau stăruitor, dar urechea Lui nu era deschisă la strigătul lor. În disperarea lor, unii au căutat să pătrundă cu forţa în corabie, dar acea construcţie solidă a rezistat la toate eforturile lor. Unii s-au agăţat de ea până când au fost luaţi de talazurile înfuriate sau smulşi de pietre şi pomi ce erau aruncaţi în toate părţile.
10:27 Cei care dispreţuiseră avertizarea lui Noe şi îl batjocoriseră pe acel credincios predicator al neprihănirii s-au pocăit prea târziu de necredinţa lor. Corabia era foarte clătinată şi zguduită. Animalele dinăuntru îşi exprimau spaima grozavă prin tot felul de zgomote; totuşi, în mijlocul tuturor elementelor descătuşate, al valurilor şi al pietrelor şi copacilor aruncaţi, corabia plutea în siguranţă. Îngeri care excelau în tărie o călăuzeau şi o păzeau de rău. Păzirea ei în fiecare clipă din cele patruzeci de zile şi nopţi, în timpul acelei furtuni îngrozitoare, a fost o minune a Celui atotputernic.
10:28 Animalele expuse intemperiilor alergau la oameni, alegând prezenţa lor ca şi când ar fi aşteptat ajutor de la ei. Unii s-au legat pe sine şi pe copiii lor de aceste animale puternice, ştiind că ele vor lupta pentru viaţă şi se vor căţăra pe locurile cele mai înalte ca să scape de apele în creştere. Furtuna nu şi-a domolit furia, iar apele creşteau mai repede decât la început. Unii s-au agăţat de copacii falnici de pe cele mai mari înălţimi, dar aceştia erau smulşi din rădăcini şi purtaţi cu violenţă prin aer,
10:29 ca şi când ar fi fost azvârliţi cu mânie, împreună cu pietre şi pământ, în valurile umflate şi clocotitoare. Fiinţe omeneşti şi animale luptau să-şi păstreze poziţia pe cele mai mari înălţimi, până când toţi au fost aruncaţi împreună în apele înspumate, care aproape ajungeau la locurile cele mai înalte. Până la urmă, apa a ajuns şi la aceste locuri, iar oamenii şi animalele deopotrivă au pierit în potop.
10:30 Noe şi familia lui urmăreau cu nerăbdare scăderea apelor şi doreau să se întoarcă pe pământ. Noe a trimis un corb care a plecat şi s-a întors, dar nu i-a adus informaţia dorită. A trimis apoi un porumbel care, neavând unde să se odihnească, s-a întors la corabie. După şapte zile, porumbelul a fost trimis din nou, iar când au văzut frunza de măslin în ciocul lui, familia celor opt, care fuseseră închişi în arcă atât de mult timp, s-a bucurat foarte mult.
10:31 Din nou un înger a coborât şi a deschis uşa corăbiei. Noe putea să ia capacul de deasupra, dar nu putea deschide uşa pe care o închisese Dumnezeu. Dumnezeu i-a vorbit prin îngerul care a deschis-o şi a invitat familia să iasă şi să scoată afară cu ei toate făpturile vii.
10:32 Jertfa lui Noe şi făgăduinţa lui Dumnezeu
10:33 Noe nu L-a uitat pe Dumnezeu, care îi ocrotise cu atâta îndurare. Imediat a înălţat un altar, a luat din toate animalele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot arătându-şi credinţa în Hristos, marea Jertfă, şi manifestându-şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru ocrotirea lor minunată. Jertfa lui Noe s-a înălţat înaintea Domnului ca un miros plăcut. El a primit-o şi l-a binecuvântat pe Noe şi familia lui. Aici este o lecţie pentru toţi aceia care
10:34 trăiesc pe pământ: pentru fiecare manifestare a îndurării şi iubirii lui Dumnezeu faţă de ei, ar trebui înainte de toate să-i ofere mulţumiri pline de recunoştinţă şi închinare umilă.
10:35 Ca omul să nu fie cumva înspăimântat de nori şi de căderea ploilor şi să nu trăiască mereu cu groază, temându-se de un alt potop, Dumnezeu a încurajat binevoitor familia lui Noe printr-o făgăduinţă: "Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiească pământul. Şi Dumnezeu a zis: Iată semnul pe care-l fac între Mine şi voi şi toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu pe care l-am aşezat în nor va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor... . Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi vieţuitoarele de orice trup de pe pământ."
10:36 Câtă bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu! Câtă îndurare pentru omul greşit, ca să aşeze în nori frumosul curcubeu multicolor, o dovadă a legământului atotputernicului Dumnezeu cu omul! Acest curcubeu avea să arate tuturor generaţiilor faptul că Dumnezeu i-a nimicit pe locuitorii pământului prin potop, din cauza marii lor răutăţi. Planul Lui era ca atunci când copiii generaţiilor următoare aveau să vadă curcubeul în nor şi să întrebe despre motivul acestui arc superb îmbrăţişând cerul, părinţii să le poată explica distrugerea lumii vechi prin potop, din cauză că oamenii s-au dedat la tot felul de nelegiuiri, iar
10:37 mâinile Celui Prea Înalt au îndoit curcubeul şi l-au aşezat în nori, ca o dovadă că El nu va mai aduce niciodată un potop de ape pe pământ.
10:38 Acest simbol din nor trebuie să le întărească tuturor încrederea în Dumnezeu, căci el este o dovadă a milei şi bunătăţii divine faţă de om. Deşi Dumnezeu a fost provocat să distrugă pământul prin potop, totuşi mila Lui încă mai înconjoară pământul.
10:39 El spune că, atunci când se va uita la curcubeu, Îşi va aduce aminte. Nu trebuie să înţelegem că El uită vreodată, ci El vorbeşte în limbajul omului, pentru ca acesta să-L poată înţelege mai bine.