Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Calea către Hristos

Calea către Hristos 9:24


9:24 prezenţă personală, plină de iubire şi lumină. Hristos Mântuitorul, care a umblat, a vorbit şi S-a rugat cu el, care a rostit cuvinte de nădejde şi mângâiere inimilor lor, pe când solia păcii era încă pe buzele Lui, a fost luat la ceruri din mijlocul lor. În timp ce un nor de îngeri îl primea, sunetul vocii Sale a ajuns înapoi la ei asigurându-i: "Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului" (Matei 28,20). El S-a înălţat la ceruri ca Fiu al omului. Ei ştiau că Domnul Hristos stătea înaintea tronului lui Dumnezeu ca fiind încă Prietenul şi Mântuitorul lor; ştiau că sentimentele Sale erau neschimbate, că se identifică încă cu suferinţele neamului omenesc. El a prezentat înaintea Tatălui meritele sângelui Său preţios, arătând spre rănile din mâinile şi picioarele Sale în amintirea preţului pe care l-a plătit pentru răscumpăraţii Săi. Ei ştiau că El S-a înălţat la ceruri ca să le pregătească locaşuri şi că va veni din nou ca să-i ia la Sine.