Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Calea către Hristos

Calea către Hristos 12:7


12:7 Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul iubirii nemărginite. Cu toate acestea este de mirare că ne rugăm prea puţin. Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea pornită din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi; cu toate acestea, se dă pe faţă o mare lipsă de tragere de inimă din partea noastră de a face cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre. Ce vor gândi îngerii cerului despre noi, sărmanele şi neajutoratele fiinţe omeneşti, care suntem supuşi ispitei şi care totuşi ne rugăm aşa de puţin şi avem atât de puţină credinţă, în timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre noi gata să ne dea mai mult decât cerem sau gândim noi? Îngerii găsesc o mare plăcere să se plece înaintea lui Dumnezeu şi să stea lângă El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totuşi, fiii acestui pământ, care au aşa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, se simt parcă mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fără însoţirea prezenţei Sale.