Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 9:27


9:27 Mila încetase să mai mijlocească pentru neamul omenesc vinovat. Fiarele câmpului şi păsările cerului intraseră în locul refugiului lor. Noe şi familia sa se aflau în corabie şi "Domnul a închis uşa după el" (Gen.7,16 u.p.). A fost văzută licărirea unei lumini orbitoare şi un nor de lumină mult mai puternică decât fulgerul a coborât din ceruri şi s-a aşezat înaintea intrării în corabie. Uşa masivă, pe care cei dinăuntru nu ar fi fost în stare s-o închidă, a fost împinsă încet la locul ei de către mâini nevăzute. Noe a fost închis înăuntru, iar cei care lepădaseră mila lui Dumnezeu au fost lăsaţi afară. Sigiliul Cerului era pe uşa aceea: Dumnezeu a închis-o şi numai Dumnezeu o putea deschide. Tot astfel, când Hristos va termina lucrarea mijlocirii Sale în favoarea omenirii vinovate, mai înainte de venirea Sa pe norii cerului, uşa milei va fi închisă. După aceea, harul divin nu îi va mai ţine în frâu pe cei nelegiuiţi, iar Satana va avea stăpânire deplină asupra acelora care resping mila lui Dumnezeu. Ei se vor strădui să nimicească pe poporul lui Dumnezeu; dar, aşa cum Noe a fost închis în corabie, tot astfel cei neprihăniţi vor fi ocrotiţi prin puterea divină.