Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 8:13


8:13 Este adevărat faptul că oamenii din timpurile moderne au beneficiat de realizările înaintaşilor lor. Oamenii cu capacităţi intelectuale foarte pătrunzătoare, care au gândit, au studiat şi au scris, au lăsat operele lor celor ce au venit după ei. Dar chiar şi în cazul acesta şi dacă ne limităm numai la cunoştinţele omeneşti, cu cât mai mari au fost avantajele pe care le-au avut oamenii din vechime! Ei au avut printre ei - timp de sute de ani - pe acela care a fost modelat după chipul lui Dumnezeu şi în dreptul căruia chiar Creatorul personal s-a pronunţat că este "bun" - omul pe care Dumnezeu l-a instruit în toată înţelepciunea lumii materiale. Adam a învăţat de la Dumnezeu istoria creaţiunii; el personal a fost martorul evenimentelor petrecute pe parcursul a nouă secole; şi el a transmis mai departe - urmaşilor săi - cunoştinţa sa. Oamenii dinainte de potop nu aveau cărţi, nu aveau reţinute în scris rapoartele celor întâmplate; dar, cu marea lor vigoare fizică şi intelectuală, ei aveau o memorie puternică şi au fost în stare să priceapă şi să reţină cele ce le-au fost transmise şi, la rândul lor, să le transmită nemodificate urmaşilor lor. Şi timp de sute de ani, şapte generaţii de oameni au ajuns să trăiască concomitent, având astfel ocazia să se sfătuiască laolaltă şi să se folosească fiecare de cunoştinţele şi experienţa celorlalţi.