Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 75:18


75:18 Înţelegând că i se apropie sfârşitul, împăratul îi chemă pe fruntaşii din toate părţile împărăţiei şi pe căpeteniile lui Israel ca să primească această moştenire. Dorea să le încredinţeze cuvântul lui lăsat înainte de moarte şi să câştige sprijinul lor pentru lucrarea cea mare care urma să fie îndeplinită. Din cauza slăbiciunii lui trupeşti, nimeni nu s-ar fi aşteptat ca să ia parte personal la transferul acesta; dar inspiraţia lui Dumnezeu a venit asupra lui şi el a fost în stare să-i vorbească poporului pentru ultima dată, cu o căldură şi o putere mai mare ca altădată. El le-a vorbit despre dorinţa lui de a zidi el însuşi templul, cum şi despre porunca Domnului ca lucrarea să-i fie încredinţată fiului său, Solomon. Asigurarea de la Dumnezeu fusese: "Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi-i voi fi Tată. Îi voi întări împărăţia pe vecie dacă se va ţine, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi orânduirilor Mele". "Acum", zise el, "înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului, şi în faţa Dumnezeului nostru care vă aude, păziţi şi puneţi-vă la inimă toate poruncile Dumnezeului vostru, ca să stăpâniţi această bună ţară şi s-o lăsaţi de moştenire fiilor voştri după voi, pe vecie".