Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 74:40


74:40 Dacă Dumnezeu ar fi îngăduit ca David să rămână nemustrat pentru păcatul lui şi, cu toate că se abătuse de la poruncile divine, să rămână în pace şi prosperitate pe tronul lui, scepticii şi necredincioşii ar fi putut avea o scuză şi ar fi putut să citeze viaţa lui David ca un reproş pentru religia Bibliei. Dar, îngăduind ca David să treacă prin cele prin care a trecut, Domnul arată că nu poate să îndreptăţească păcatul. Iar istoria vieţii lui David ne face în stare să vedem scopul deosebit pe care îl are în vedere Dumnezeu când Se ocupă de păcat; ea ne face în stare să urmărim, chiar prin pedepsele cele mai grele, realizarea planurilor Lui de har şi de bunătate. El l-a trecut pe David pe sub toiag, dar nu l-a nimicit; cuptorul este pentru curăţire, nu pentru nimicire. Domnul zice: "Dacă vor călca orânduirile Mele şi nu vor păzi poruncile Mele, atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua, şi nelegiuirile cu lovituri; dar nu-Mi voi depărta deloc bunătatea de la ei, şi nu-Mi voi face credincioşia de minciună" (Ps. 89,31-33).