Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 73:76


73:76 Această parte din istoria vieţii lui David este plină de însemnătate pentru păcătosul care se pocăieşte. Este una dintre cele mai puternice ilustraţii care ne-au fost date cu privire la luptele şi ispitele oamenilor şi adevărata pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus Hristos. În toate timpurile până acum, aceasta s-a dovedit un izvor de încurajare pentru sufletele care, după ce au căzut în păcat, se zbat sub povara vinovăţiei. Mii de copii ai lui Dumnezeu care fuseseră ispitiţi, când erau gata să se lase în voia disperării, şi-au amintit cum sincera pocăinţă şi mărturisire a lui David a fost primită de Dumnezeu, chiar dacă el a avut de suferit pentru abaterea lui; au prins curaj pentru a se pocăi şi a încerca din nou să umble pe calea poruncilor lui Dumnezeu.