73:26 Când copilul s-a îmbolnăvit, David s-a rugat să-i fie cruţată viaţa, postind şi umilindu-se din toată inima. S-a dezbrăcat de haina împărătească, şi-a lăsat coroana la o parte şi noapte după noapte a zăcut întins la pământ, mijlocind cu inima sfâşiată de durere pentru nevinovatul care suferea din cauza vinovăţiei lui. "Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar nu a voit". Adesea, când s-au rostit judecăţi asupra unor cetăţi sau persoane, umilinţa şi pocăinţa au înlăturat pedeapsa şi Cel Prea-milostiv, grabnic la iertare, trimitea o solie de pace. Îmbărbătat de gândul acesta, David a stăruit în rugăciune atâta timp cât a trăit copilul. Aflând că a murit, s-a supus liniştit hotărârii dumnezeieşti. Căzuse cea dintâi lovitură din acea pedeapsă pe care el însuşi o socotise dreaptă; dar David, încrezându-se în mila lui Dumnezeu, nu era lipsit de mângâiere.