71:1 Cap. 69 - David chemat la tron
71:2 Moartea lui Saul a înlăturat toate primejdiile care făcuseră din David un exilat. Calea pentru a se întoarce în ţara sa era acum deschisă. După trecerea zilelor de doliu după Saul şi Ionatan, "David a întrebat pe Domnul: 'Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda?' Domnul i-a răspuns: 'Suie-te'. David a întrebat: 'Unde să mă sui?' Şi Domnul i-a răspuns: 'La Hebron'". Hebronul era situat la aproximativ treizeci de kilometri nord de Beer-Şeba şi cam la mijlocul distanţei dintre cetatea aceasta şi viitoarea aşezare a Ierusalimului. Înainte se numise Chiriat-Arba, cetatea lui Arba, tatăl lui Anac. Mai târziu, s-a numit Mamre, aici aflându-se locul de înmormântare a patriarhilor, "peştera de la Macpela". Hebronul fusese partea de moştenire a lui Caleb, iar acum era cetatea cea mai de frunte din Iuda. Era situat într-o vale înconjurată de un ţinut deluros fertil şi de câmpii roditoare. Cele mai frumoase vii ale Palestinei se aflau în împrejurimile lui, precum şi numeroase livezi de măslini şi pomi fructiferi.
71:3 David şi tovarăşii lui s-au pregătit îndată să asculte de îndrumările primite de la Dumnezeu. Cei şase sute de oameni înarmaţi, împreună cu soţiile şi copiii lor, turmele şi cirezile lor, au pornit curând către Hebron. Când caravana a intrat în cetate, bărbaţii lui Iuda se pregăteau să-l salute pe David ca viitor împărat al lui Israel. Îndată s-au luat măsuri pentru încoronarea lui. "Au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda". Dar nu s-a făcut nici un efort pentru a impune cu forţa autoritatea lui asupra celorlalte seminţii.
71:4 Unul din cele dintâi acte ale monarhului proaspăt încoronat a fost acela de a-şi exprima sentimentele de duioasă atenţie faţă de memoria lui Saul şi a lui Ionatan. La auzirea veştii despre fapta de vitejie a bărbaţilor din Iabes-Galaad, care salvaseră trupurile conducătorilor căzuţi în luptă şi care le făcuseră o înmormântare onorabilă, David a trimis o delegaţie la Iabes cu solia:
71:5 "Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăpânul vostru, şi l-aţi îngropat! Şi acum, Domnul să vă arate bunătate şi credincioşie! Vă voi face şi eu bine, pentru că v-aţi purtat astfel". Totodată, a anunţat urcarea lui pe tronul lui Iuda şi i-a îndemnat la credincioşie pe aceia care se dovediseră atât de devotaţi.
71:6 Filistenii nu s-au opus acţiunii întreprinse de Iuda de a-l unge împărat pe David. Se împrieteniseră cu el în timpul exilului pentru a aduce prejudicii şi slăbiciune împărăţiei lui Saul, iar acum nădăjduiau că datorită prieteniei arătate lui David creşterea puterii lui va fi în cele din urmă în folosul lor. Dar domnia lui David nu urma să fie lipsită de necazuri. O dată cu încoronarea a început tristul raport al conspiraţiei şi revoltei. David nu stătea pe un tron de uzurpator; Dumnezeu îl alesese să fie împărat al lui Israel şi nu se manifestase nici neîncredere, nici opunere. Dar de-abia fusese recunoscută autoritatea lui de oamenii lui Iuda, când, prin influenţa lui Abner, Iş-Boşet, fiul lui Saul, a fost proclamat împărat şi aşezat pe un tron rival în Israel.
71:7 Iş-Boşet era doar un slab şi incapabil reprezentant al casei lui Saul, în timp ce David era în mod excepţional calificat să poarte răspunderile împărăţiei. Abner, agentul principal în ridicarea lui Iş-Boşet la puterea împărătească, fusese comandantul principal al oştirii lui Saul şi era cel mai distins bărbat din Israel. Abner ştia că David fusese rânduit de Domnul pentru tronul lui Israel, dar, pentru că îl urmărise şi-l persecutase atâta vreme, nu era dispus ca fiul lui Isai să-i urmeze la tron lui Saul.
71:8 Împrejurările în care Abner fusese aşezat au servit dezvoltării adevăratului său caracter şi pentru a-l arăta ca fiind un om ambiţios şi lipsit de principii. El fusese intim legat cu Saul şi influenţat de spiritul împăratului să-l dispreţuiască pe omul pe care Dumnezeu îl alesese să domnească peste Israel. Ura lui sporise de când David îi adresase o aspră dojană cu prilejul luării ulciorului cu apă şi suliţei de lângă Saul, în timp ce acesta dormea în tabără. El îşi amintea cum strigase David în auzul împăratului şi al poporului lui Israel: "Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentru ce n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? " Ce ai făcut tu nu este bine.
71:9 Viu este Domnul, că sunteţi vrednici de moarte, că n-aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului" (1 Sam.26,15.16). Mustrarea aceasta mocnise în pieptul lui şi s-a hotărât să-şi realizeze planul de răzbunare şi să dea naştere la dezbinare în Israel, acţiune prin care căuta să se înalţe pe sine însuşi. S-a folosit de reprezentantul fostei împărăţii pentru a-şi realiza propriile sale ambiţii şi scopuri egoiste. El ştia că poporul îl iubea pe Ionatan. Amintirea lui era scumpă pentru toţi, iar campaniile de la început, pline de succes, ale lui Saul nu fuseseră uitate de oştire. Cu o stăruinţă vrednică de o cauză mai bună, acest conducător răzvrătit a mers mai departe pentru a-şi realiza planurile.
71:10 Mahanaim, de cealaltă parte a Iordanului, a fost ales ca reşedinţă împărătească, întrucât oferea cea mai mare siguranţă în ceea ce priveşte atacul fie din partea lui David, fie din partea filistenilor. Aici a avut loc încoronarea lui Iş-Boşet. Domnia lui a fost primită mai întâi de seminţiile de la răsărit de Iordan şi în cele din urmă a fost extinsă asupra întregului Israel, în afară de Iuda. Timp de doi ani, fiul lui Saul s-a bucurat de onoruri în capitala izolată. Dar Abner, dorind să-şi întindă puterea peste tot Israelul, s-a pregătit de un război agresiv. "Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. David era tot mai tare, şi casa lui Saul mergea slăbind".
71:11 În cele din urmă, trădarea a răsturnat tronul pe care îl înălţaseră răutatea şi ambiţia. Abner, mâniat pe slabul şi incapabilul Iş- Boşet, a dezertat şi şi-a oferit serviciile lui David pentru a aduce de partea sa toate seminţiile lui Israel. Propunerile lui au fost primite de împărat şi - în cinste - i s-a dat drumul să plece pentru a-şi aduce planul la îndeplinire. Dar primirea frumoasă ce i s-a făcut unui războinic atât de viteaz şi vestit a trezit invidia lui Ioab, căpetenia oştirii lui David. Exista între Abner şi Ioab o duşmănie veche, întrucât cel dintâi îl omorâse pe Asael, fratele lui Ioab, în timpul războiului dintre Israel şi Iuda. Acum Ioab, văzând un prilej de a răzbuna moartea fratelui său şi de a se dispensa de un viitor rival, a folosit ocazia de a-l pândi şi ucide pe Abner.
71:12 Auzind de atacul mişelesc, David a exclamat: "Nevinovat sunt eu şi împărăţia mea pe vecie, înaintea Domnului, de sângele lui Abner, fiul lui Ner. Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab şi asupra întregii case a tatălui său". Având în vedere starea tulbure a împărăţiei, cum şi puterea şi poziţia ucigaşului - fratele lui Ioab, Abişai, fiind strâns unit cu el - David nu a putut să pedepsească crima, aşa cum ar fi trebuit, dar şi-a manifestat
71:13 în public dezaprobarea faţă de fapta sângeroasă. Înmormântarea lui Abner a fost însoţită de onoruri publice. Oastea, cu Ioab în frunte, a fost chemată să ia parte la serviciile funebre cu hainele sfâşiate şi îmbrăcaţi în sac. Împăratul şi-a manifestat durerea, postind în ziua înmormântării. El mergea imediat după carul mortuar, ca şi cum ar fi fost cel dintâi dintre cei ce poartă doliul; iar la mormânt a rostit o cuvântare de jale care era o mustrare aspră adusă ucigaşilor. Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner: "Să moară Abner cum moare un mişel?
71:14 N-aveai nici mâinile legate,
71:15 Nici picioarele puse în lanţuri
71:16 Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!" Mărinimoasa recunoaştere din partea lui David a aceluia care îi fusese vrăjmaşul cel mai aprig a câştigat încrederea şi admiraţia întregului Israel. "Lucrul acesta a fost cunoscut şi plăcut la tot poporul; toţi au găsit că era bine ce făcuse împăratul. Tot poporul şi tot Israelul au înţeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului." În cercul particular al sfetnicilor şi slujitorilor săi de încredere, împăratul a vorbit despre crimă şi, recunoscând faptul că-i este cu neputinţă să-l pedepsească pe criminal aşa cum ar fi dorit, a mărturisit că îl lasă în seama dreptăţii lui Dumnezeu: "Nu ştiţi că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel? Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; şi oamenii aceştia, fiii ţeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!"
71:17 Abner fusese sincer în ofertele şi expunerile lui faţă de David, cu toate că motivele lui erau josnice şi egoiste. El se împotrivise cu insistenţă împăratului rânduit de Dumnezeu, nădăjduind să-şi asigure pentru sine onoarea. Ceea ce îl făcuse să lepede cauza pe care o servise un timp atât de îndelungat era supărarea, mândria lezată şi pasiunea; iar prin dezertarea sa în favoarea lui David, nădăjduia să i se dea locul cel mai important în slujba acestuia. Dacă ar fi izbutit în planurile lui, marea lui influenţă şi lipsa de evlavie ar fi primejduit tronul lui David, cum şi pacea şi bunăstarea naţiunii.
71:18 "Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere, şi tot Israelul s-a înspăimântat." Era
71:19 lucru uşor de înţeles că împărăţia nu putea fi păstrată mai departe. În curând, un alt act de trădare a desăvârşit căderea puterii care pierea. Iş-Boşet a fost omorât în chip mişelesc de doi dintre căpitanii săi de oştire. Aceştia i-au tăiat capul şi au alergat cu el la împăratul lui Iuda, nădăjduind că vor primi răsplată.
71:20 Ei s-au înfăţişat înaintea lui David, mărturisind înspăimântătoarea lor crimă: "Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui". Dar David, al cărui tron fusese statornicit de Dumnezeu şi pe care Dumnezeu îl scăpase de vrăjmaşii lui, nu dorea sprijinul trădării pentru a-şi consolida puterea. El le-a povestit acestor ucigaşi ce soartă îl lovise pe acela care se lăudase că l-a ucis pe Saul. "Şi când", a adăugat el, "nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ. Şi David a poruncit oamenilor lui să-i omoare" Au luat apoi capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron".
71:21 După moartea lui Iş-Boşet, dorinţa unanimă a conducătorilor lui Israel a fost ca David să fie împărat peste toate seminţiile. "Toate seminţiile au venit la David, în Hebron, şi au zis: 'Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta'". Ei au declarat: "Tu povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: 'Tu vei paşte pe poporul Meu Israel, şi vei fi căpetenia lui Israel'. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului". În felul acesta, prin providenţa divină, s-a deschis calea ca el să vină la tron. El nu avea de mulţumit ambiţii personale, deoarece nu căutase onoarea la care ajunsese.
71:22 Peste opt mii de urmaşi ai lui Aaron şi leviţi îl aşteptau pe David. Schimbarea produsă în sentimentele poporului era temeinică şi hotărâtă. Revoluţia era liniştită şi demnă, corespunzătoare cu lucrarea cea mare pe care o săvârşeau. Aproape de jumătate de milion de oameni, foşti supuşi ai lui Saul, s-au strâns la Hebron şi în împrejurimi. Dealurile şi văile erau un furnicar de lume. Se stabilise timpul încoronării. Omul care fusese alungat de la curtea lui Saul, care fugise
71:23 prin munţi, dealuri şi peşteri pentru a-şi scăpa viaţa, stătea în faţa clipei când urma să primească cea mai mare onoare pe care o poate primi omul de la semenii săi. Preoţii şi conducătorii, îmbrăcaţi în hainele sfintei lor slujbe, ofiţerii şi ostaşii cu suliţele şi coifurile scânteind, cum şi străini de la mari depărtări aşteptau să fie martori la încoronarea împăratului ales. David era îmbrăcat cu haina împărătească. Uleiul sfânt a fost turnat pe fruntea lui de către marele preot, deoarece ungerea din partea lui Samuel fusese profetică, arătând spre aceea care urma să aibă loc la consacrarea împăratului. Timpul venise şi, printr-un ritual solemn, David a fost consacrat în slujba de locţiitor al lui Dumnezeu. Sceptrul i-a fost pus în mână. Legământul dreptei lui domnii a fost scris, iar poporul a depus jurământul de credinţă. Coroana a fost aşezată pe fruntea lui, act cu care ceremonia solemnă se termina. Israel avea un împărat rânduit de Dumnezeu. Acela care aşteptase cu răbdare ca Domnul să lucreze vedea acum împlinită făgăduinţa lui Dumnezeu. "David ajungea tot mai mare, şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, era cu el" (2 Sam.5,10).