Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 70:3


70:3 David a fost nevoit să recunoască faptul că greşise. Mult mai bine ar fi fost să-şi caute adăpost în puternica fortăreaţă a lui Dumnezeu din munţi decât la vrăjmaşii declaraţi ai Domnului şi ai poporului Său. Dar Domnul, în marea Lui îndurare, n-a pedepsit greşeala servului Său, lăsându-l singur pradă necazului şi încurcăturilor; căci, cu toate că David, pierzându-şi încrederea în puterea divină, se clătinase şi se depărtase de calea strictei sincerităţi, totuşi ţinta inimii sale era să fie credincios faţă de Dumnezeu. În timp ce Satana şi oastea lui erau preocupaţi să-l ajute pe vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al lui Israel să plănuiască împotriva unui împărat care Îl părăsise pe Dumnezeu, îngeri ai Domnului lucrau la eliberarea lui David din primejdia în care căzuse. Soli cereşti i-au influenţat pe domnitorii filistenilor făcându-i să protesteze împotriva prezenţei lui David şi a oştirii lui în mijlocul armatei, în lupta care le stătea înainte.