Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 70:23


70:23 ştiau că se dăduse între Israel şi filisteni. Deodată un sol intră în cetate, "cu hainele sfâşiate şi cu capul presărat cu ţărână" (vezi 2 Sam.1,2-16). El a fost imediat dus înaintea lui David, în faţa căruia s-a plecat cu respect, ca înaintea unui domn puternic, a cărui bunăvoinţă o cerea. Nerăbdător, David a întrebat despre felul în care a decurs lupta. Fugarul a început să povestească cum fusese înfrânt şi ucis Saul şi cum murise Ionatan. Dar el a mers mai departe şi a relatat mai mult decât simpla desfăşurare a faptelor. Închipuindu-şi că David nutrea vrăjmăşie faţă de persecutorul lui neobosit, desigur că străinul nădăjduia să câştige onoare dacă s-ar fi înfăţişat ca fiind cel care-l omorâse pe împărat. Ca o laudă de sine, omul a povestit în continuare că, în decursul luptei, el a dat peste împăratul lui Israel care era rănit şi încolţit de vrăjmaşii lui şi că, la cererea acestuia, l-a omorât. Coroana de pe capul lui şi brăţările de aur de la mâini i le adusese lui David. Fără îndoială că aştepta ca veştile acestea să fie primite cu explozii de bucurie şi să i se dea o răsplată bogată pentru partea pe care o săvârşise.