7:18 Uciderea lui Abel a fost primul exemplu de vrăjmăşia despre care Dumnezeu spusese că va exista între şarpe şi sămânţa femeii - între Satana şi supuşii săi şi Hristos şi urmaşii Lui. Prin păcatul omului, Satana a câştigat stăpânirea asupra neamului omenesc, dar Hristos avea să-l facă în stare să lepede jugul lui. Ori de câte ori, prin credinţa în Mielul lui Dumnezeu, un suflet renunţă să mai slujească păcatului, mânia lui Satana se aprinde. Viaţa cea sfântă a lui Abel era o mărturie împotriva susţinerilor lui Satana că este cu neputinţă ca omul să ţină Legea lui Dumnezeu. Când Cain, împins de duhul cel rău, a văzut că nu îl poate stăpâni pe Abel, s-a înfuriat aşa de tare, încât i-a luat viaţa. Şi, ori de câte ori se va afla cineva care va sta pentru apărarea dreptăţii Legii lui Dumnezeu, acelaşi spirit se va da pe faţă împotriva lui. Este acelaşi spirit care în decursul tuturor veacurilor a înălţat rugurile şi a aprins focul pentru a-i nimici pe ucenicii lui Hristos. Dar cruzimile îngrămădite asupra urmaşilor lui Isus sunt insuflate de Satana şi de oastea lui, deoarece aceştia nu-i pot constrânge să li se supună. Aceasta este furia unui vrăjmaş înfrânt. Fiecare martir al lui Isus a murit ca biruitor. Profetul spune: "Ei l-au biruit (pe 'balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana'), prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte" (Apoc.12,11.9).