Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 68:3


68:3 Saul aflase că David şi oastea lui erau cu filistenii şi se aştepta ca fiul lui Isai să folosească ocazia pentru a se răzbuna pentru cele suferite. Împăratul era cuprins de o mare îngrijorare. Ceea ce făcuse ca naţiunea să fie într-o primejdie atât de mare era propria lui pasiune nestăpânită, care-l mâna să-l ucidă pe alesul lui Dumnezeu. În timp ce se lăsase stăpânit cu totul de gândul urmăririi lui David, neglijase să-şi apere împărăţia. Folosindu-se de această situaţie de neatenţie, filistenii au pătruns până în inima ţării. În felul acesta, în timp ce Satana îl îndemna pe Saul să-şi pună toate puterile în urmărirea lui David, ca să-l poată ucide, acelaşi duh rău îi inspira şi pe filisteni să folosească ocazia pentru a-l nimici pe Saul şi a subjuga poporul lui Dumnezeu. De câte ori nu foloseşte arhivrăjmaşul aceleaşi metode viclene! El îndeamnă o oarecare inimă neconsacrată să aprindă invidia şi cearta în biserică şi, folosindu-se apoi de starea aceasta de dezbinare din poporul lui Dumnezeu, îi inspiră şi pe agenţii săi să lucreze la ruinarea acestuia.