Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 68:26


68:26 Trupurile moarte ale lui Saul şi ale fiilor săi au fost târâte la Bet-Şan, o cetate nu departe de Ghilboa şi aproape de râul Iordan. Aici au fost spânzurate ca să fie mâncate de păsările de pradă. Dar oamenii viteji din Iabes-Galaad, amintindu-şi de eliberarea cetăţii lor de către Saul în anii lui cei mai fericiţi de la început, şi-au dovedit acum recunoştinţa, salvând trupurile împăratului şi ale prinţilor, şi făcându-le o înmormântare onorabilă. Trecând Iordanul noaptea, "au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars; le-au luat oasele şi le-au îngropat sub stejarul lui Iabes. Şi au postit şapte zile". În felul acesta, fapta nobilă săvârşită cu patruzeci de ani înainte a asigurat înmormântarea lui Saul şi a fiilor lui de mâini duioase şi miloase, în ceasul acela întunecat al înfrângerii şi al ocării.