64:8 Marea onoare acordată nu l-a făcut pe David să fie mândru. În pofida înaltei situaţii la care era chemat, îşi continuă liniştit ocupaţia şi aşteptă în pace până când planurile lui Dumnezeu urmau să se realizeze la timpul lor şi în felul rânduit de El. La fel de umil şi modest ca înainte de ungere, păstoraşul se întoarse la colinele lui, păscând şi păzind turmele la fel de blând ca şi mai înainte. Dar, îşi compunea melodiile şi cânta din harpă cu o nouă însufleţire. În faţa ochilor săi se întindea o privelişte bogată în diverse frumuseţi. Viile cu ciorchinii lor de aur străluceau în bătaia soarelui. Copacii pădurii, cu frunzele lor verzi, se unduiau în bătaia vântului. El privea soarele, care inunda cerul cu lumină, cum se ridica asemeni unui mire din odaia sa, bucurându-se ca un viteaz, care porneşte la drum. În faţa lui se ridicau mândrele vârfuri ale dealurilor, înălţându-se spre cer; departe, se zăreau stâncile golaşe ale lanţului muntos al Moabului, iar deasupra tuturor se întindea bolta cerului, albastră şi plăcută. Dincolo de toate acestea era Dumnezeu. Nu-L putea vedea, dar lucrările Lui erau pline de lauda Lui. Lumina zilei care îmbrăca în aur pădurea şi muntele, livezile şi apele, îi conducea gândurile la Părintele luminii de