62:26 Hotărât să-şi folosească în cea mai mare măsură avantajele, împăratul, pripit, le interzisese ostaşilor săi de a mânca toată ziua aceea, poruncă pe care a întărit-o printr-un jurământ solemn: "Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!" Biruinţa era deja câştigată, fără ca Saul să fi ştiut de aşa ceva sau să fi ajutat cu ceva; dar el nădăjduia să iasă în evidenţă prin deplina nimicire a oştirii înfrânte. Ordinul de a nu mânca a pornit dintr-o ambiţie egoistă şi dovedea că nu-l preocupau nevoile poporului, dacă acestea veneau în conflict cu dorinţa lui de înălţare de sine. Faptul că Saul a întărit interzicerea aceasta printr-un jurământ solemn dovedeşte că el era şi pripit, şi profan. Chiar cuvintele blestemului dovedesc că Saul avea zel pentru sine, şi nu pentru onoarea lui Dumnezeu. El nu spunea că intenţia lui era ca "Domnul să Se răzbune pe vrăjmaşii Săi", ci "eu să mă răzbun pe vrăjmaşii mei".