62:23 Purtătorul armelor, care era şi el un bărbat al credinţei şi rugăciunii, a fost de acord cu planul şi ei s-au îndepărtat împreună de tabără, pe furiş, pentru ca nimeni să nu le stea împotrivă. După ce au înălţat rugăciuni călduroase Dumnezeului părinţilor lor, s-au înţeles asupra unui semn după care trebuia să ştie ce au de făcut mai departe. Şi, după ce au coborât în prăpastia care despărţea cele două oştiri, şi-au urmat drumul mai departe, în tăcere, la adăpostul coastei stâncoase şi în parte ascunşi prin trecătoare şi prin colţurile de stâncă ale văii. Când s-au apropiat de întăriturile filistenilor, au fost văzuţi de vrăjmaşii lor care au spus în batjocură: "Iată că evreii ies din găurile lor în care s-au ascuns" şi au fost chemaţi sus la ei: "Suiţi-vă la noi ca să vă arătăm ceva" - cuvinte care doreau să spună că îi vor pedepsi pe cei doi izraeliţi pentru îndrăzneala lor. Chemarea aceasta era semnul pe care Ionatan şi solul său îl doreau, potrivit cu înţelegerea lor, ca dovadă că Domnul îi sprijineşte în acţiunea lor. Retrăgându-se din văzul filistenilor şi luând drumul ascuns şi greu, ostaşii au ajuns pe vârful unei stânci considerate de necucerit şi care nu prea era supravegheată. În felul acesta, ei au pătruns în tabăra vrăjmaşului, omorându-i pe străjerii care, copleşiţi de uimire şi de teamă, n-au opus nici o rezistenţă.