Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 60:21


60:21 Este o lege a spiritului nostru ca treptat să se adapteze la subiectele cu care este format să se ocupe. Dacă se ocupă numai cu lucruri obişnuite, atunci se va pipernici şi va slăbi. Dacă nu e deprins să se ocupe cu probleme mai grele, cu timpul, va pierde puterea de a creşte. Biblia nu are egal ca putere educatoare. În Cuvântul lui Dumnezeu, spiritul găseşte material pentru cea mai adâncă cugetare şi pentru cele mai nobile năzuinţe. Biblia este istoria cea mai bogată în învăţături pe care o au oamenii. Ea a venit direct din Izvorul adevărurilor veşnice şi o mână dumnezeiască a păstrat curăţia ei în decursul tuturor veacurilor. Ea proiectează lumină asupra trecutului îndepărtat, unde în zadar caută cercetările omeneşti să pătrundă. În Cuvântul lui Dumnezeu, zărim puterea care a pus temeliile pământului şi a întins cerurile. Numai aici putem găsi o istorie a neamului nostru, nepătată de prejudecăţi omeneşti sau de mândria omenească. Aici ni se raportează luptele, înfrângerile şi biruinţele celor mai mari bărbaţi pe care i-a cunoscut vreodată lumea. Aici ni se desfăşoară înainte marile probleme ale datoriei şi ale destinului nostru. Cortina care desparte lumea vizibilă de cea invizibilă este ridicată şi privim lupta puterilor ce se confruntă, puterile binelui şi răului. De la cea dintâi pătrundere a păcatului până la biruinţa finală a dreptăţii şi adevărului, totul nu este altceva decât o dezvăluire a caracterului lui Dumnezeu. Cu prilejul cercetării evlavioase a adevărurilor expuse în Cuvântul Său, spiritul cercetătorului vine în contact cu Spiritul nemărginit. Un studiu de felul acesta nu numai că va înnobila şi va curăţi