Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi, 58


58:1 Cap. 56 - Eli şi fiii săi

58:2 Eli era preot şi judecător în Israel. El ocupa locul cel mai de frunte şi de cea mai mare răspundere în poporul lui Dumnezeu. Ca unul care fusese ales de Dumnezeu în slujba sfântă a preoţiei şi aşezat în cel mai înalt scaun judecătoresc din ţară, el era privit de popor ca fiind un model şi exercita o mare influenţă asupra seminţiilor lui Israel. Dar, cu toate că fusese chemat să cârmuiască întregul popor, el nu cârmuia în propria sa familie. Eli era un tată îngăduitor. Întrucât îi plăceau liniştea şi pacea, nu-şi folosea autoritatea pentru a înfrânge relele deprinderi şi pasiuni ale copiilor săi. În loc să-i judece sau să-i pedepsească, mai bine se supunea voii lor şi-i lăsa să umble pe căile lor. În loc să considere educaţia fiilor săi ca fiind una dintre cele mai de seamă răspunderi ale sale, el trata problema aceasta ca pe ceva de mică însemnătate. Preotul şi judecătorul lui Israel nu a fost lăsat în întuneric cu privire la datoria lui de a-i înfrâna şi conduce pe copiii pe care i-i dăduse Dumnezeu. Dar Eli s-a dat înapoi de la datoria sa deoarece ea îi cerea să se împotrivească voinţei fiilor săi, să-i pedepsească şi să le interzică un astfel de comportament. Fără să mai cumpănească urmările îngrozitoare care aveau să vină datorită atitudinii sale, el i-a lăsat pe copii mai departe să facă tot ce voiau şi a neglijat datoria de a-i educa pentru serviciul lui Dumnezeu şi pentru datoriile vieţii.

58:3 Dumnezeu spusese despre Avraam: "Ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea Domnului, făcând ce este drept şi bine" (Gen. 18,19). Dar Eli le-a îngăduit copiilor să-l stăpânească. Tatăl a ajuns să fie supus copiilor. Blestemul abaterii s-a văzut lămurit în viaţa stricată şi purtarea care caracteriza felul de viaţă al copiilor săi. Ei nu apreciau cum trebuie caracterul lui Dumnezeu şi sfinţenia Legii Sale. A fi în slujba Lui era pentru ei un lucru de rând. Din tinereţe erau deprinşi cu Sanctuarul şi serviciul lui; dar, în loc să devină mai evlavioşi,

58:4 ei au pierdut orice simţ al sfinţeniei şi însemnătăţii lui. Tatăl nu le corectase lipsa de respect faţă de autoritatea lui, nu pusese frâu dispreţului lor faţă de serviciul solemn de la Sanctuar, iar când au ajuns la vârsta maturităţii, ei erau plini de roadele ucigătoare ale îndoielii şi revoltei.

58:5 Cu toate că nu erau corespunzători nicidecum pentru acest serviciu, ei au fost aşezaţi totuşi ca preoţi în Sanctuar, pentru a sluji înaintea lui Dumnezeu. Domnul dăduse cele mai lămurite îndrumări cu privire la aducerea jertfelor; dar aceşti bărbaţi netemători de Dumnezeu au adus dispreţul lor faţă de autoritate chiar şi în serviciul divin şi n-au luat aminte la legea privitoare la jertfe, care trebuia să fie aduse în chipul cel mai solemn. Sacrificiile care arătau spre moartea Domnului Hristos aveau scopul de a păstra în inima oamenilor credinţa în Răscumpărătorul care urma să vină; de aceea era de cea mai mare însemnătate ca îndrumările Domnului cu privire la ele să fie urmate în toate amănuntele. Îndeosebi jertfele de mulţumire erau o dovadă a recunoştinţei faţă de Dumnezeu. La jertfele acestea se ardea pe altar numai grăsimea, o anumită parte era rezervată preotului, dar partea cea mai mare era înapoiată celui care aducea jertfa şi trebuia consumată de el şi prietenii lui la masa de jertfă. În felul acesta, toate inimile aveau să fie îndreptate în recunoştinţă şi credinţă către marea Jertfă care urma să ridice păcatele lumii.

58:6 Fiii lui Eli, în loc să-şi dea seama de solemnitatea acestui act simbolic, nu se îngrijeau de altceva decât să-şi satisfacă lăcomia. Nemulţumiţi cu partea din jertfa de mulţumire ce le revenea, ei doreau încă o parte, iar numărul mare al jertfelor anuale le oferea prilejul preoţilor să se îmbogăţească în dauna poporului. Ei nu numai că cereau mai mult decât li se cuvenea, dar nici nu mai aveau răbdare să aştepte până se ardea grăsimea, ca jertfă pentru Dumnezeu. Stăruiau să ia partea care le plăcea, iar dacă cineva ezita, ameninţau că vor lua cu sila.

58:7 Această batjocură din partea preoţilor a făcut ca, în curând, serviciul divin să fie lipsit de însemnătatea lui sfântă şi solemnă, căci poporul "nesocotea darurile Domnului". Marea Jertfă antitipică, către care trebuia să se privească înainte, nu mai era recunoscută. "Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat".

58:8 Aceşti preoţi necredincioşi nesocoteau de asemenea Legea lui Dumnezeu şi îşi dezonorau serviciul sfânt prin purtările lor josnice şi pătimaşe;

58:9 şi, cu toate acestea, continuau să mânjească prin prezenţa lor locaşul lui Dumnezeu. O mare parte din popor, plină de indignare din cauza purtării nelegiuite a lui Hofni şi Fineas, a încetat să mai vină la locul rânduit pentru închinare. În felul acesta, cultul rânduit de Dumnezeu ajunsese să fie dispreţuit şi părăsit, pentru că era legat cu păcatele oamenilor nelegiuiţi, iar cei a căror inimă era înclinată spre rău erau încurajaţi la păcat. Nelegiuirea, ticăloşia şi chiar idolatria au ajuns să crească în chip înspăimântător.

58:10 Eli săvârşise o mare greşeală prin faptul că îngăduise ca fiii lui să slujească în serviciul sfânt. Scuzând purtarea lor într-un fel sau altul, ajunsese orb faţă de păcatele lor; dar, în cele din urmă, ei au ajuns la un punct unde el nu mai putea închide ochii faţă de ticăloşiile săvârşite. Poporul s-a plâns de faptele lor de oprimare şi marele preot a fost necăjit şi amărât. N-a mai putut să ta''că. Dar fiii lui se deprinseseră să se gândească numai la ei înşişi şi nu le mai păsa de alţii. Au observat amărăciunea tatălui lor, dar inima lor împietrită nu a fost mişcată. Au auzit îndemnurile lui blânde, dar ele n-au făcut nici o impresie asupra lor şi nici nu au fost dispuşi să-şi schimbe purtarea lor rea, cu toate că au fost avertizaţi de urmările păcatelor lor. Dacă Eli s-ar fi purtat drept cu fiii lui nelegiuiţi, aceştia ar fi fost demişi din slujba preoţească şi ar fi fost pedepsiţi cu moartea. Dar, pentru că s-a temut să aducă asupra lor ocară şi condamnare în mod public, el le-a admis să rămână mai departe, să-şi amestece păcătoşenia cu serviciul sfânt al lui Dumnezeu şi să arunce asupra cauzei adevărului o ocară care n-a putut fi îndepărtată mulţi ani. Dar, întrucât judecătorul lui Israel şi-a neglijat datoria, Dumnezeu a luat problema în mâna Sa.

58:11 "Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a zis: Aşa vorbeşte Domnul: ‘Nu M-am descoperit Eu casei tatălui tău, când era în Egipt, în casa lui Faraon? Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia, şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel. Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, care am poruncit să se facă în locaşul meu? Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului meu Israel? De aceea iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea. Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte,

58:12 dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi... Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, şi va umbla totdeauna înainte Unsului Meu!'"

58:13 Dumnezeu îl acuzase pe Eli că îi onorează mai mult pe fiii săi decât pe Domnul. El îngăduise ca jertfa rânduită de Dumnezeul lui Israel ca binecuvântare să devină un obiect de scârbă, mai degrabă decât să-i facă de ruşine pe fiii săi din cauza purtării lor nelegiuite şi înjositoare. Aceia care, orbiţi de iubirea faţă de copiii lor, îşi urmează înclinaţia, lăsându-i să-şi satisfacă poftele egoiste, şi nu apără autoritatea lui Dumnezeu, mustrându-le păcatele şi pedepsind răul, arată lămurit că îşi onorează mai mult copiii decât pe Dumnezeu.

58:14 Dumnezeu l-a considerat răspunzător pe Eli, ca preot şi judecător în Israel, pentru starea morală şi religioasă a poporului său şi în mod special pentru caracterul fiilor săi. La început, ar fi trebuit să pună capăt răului prin măsuri mai blânde; dar, dacă acestea nu erau suficiente, ar fi trebuit să înfrângă răul prin măsurile cele mai aspre. Prin faptul că nu mustra răul şi nu exercita dreptatea împotriva păcatului, a atras asupra sa neplăcerea lui Dumnezeu. Nu se putea pune încredere în el ca să-l păstreze pe Israel în curăţie. Aceia care au prea puţin curaj de a mustra răul, sau care, prin nepăsare sau lipsă de interes, nu fac eforturi serioase de a curăţi familia sau comunitatea lui Dumnezeu sunt făcuţi răspunzători pentru răul care rezultă din neglijarea datoriei lor. Suntem la fel de răspunzători pentru răul pe care l-am fi putut opri prin exercitarea autorităţii părinteşti sau spirituale, ca şi cum noi înşine am fi săvârşit fapta respectivă.

58:15 Eli nu şi-a condus familia după principiile pe care le dăduse Dumnezeu pentru cârmuirea familiei. El ţinea cont de propriile sale păreri. Tatăl duios trecuse cu vederea greşelile şi păcatele fiilor în copilărie, amăgindu-se cu gândul că pornirile lor rele se vor pierde de la sine cu trecerea vremii. Şi astăzi, mulţi săvârşesc aceeaşi greşeală. Îşi închipuie că ştiu o cale mai bună de educare a copiilor decât aceea pe care o dă Dumnezeu în Cuvântul Său. Ei cultivă tendinţe greşite în copii şi se scuză, spunând: "Sunt prea mici pentru a fi pedepsiţi. Aşteptaţi până se fac mai mari ca să li se poată înfăţişa lucrurile în aşa fel, ca să priceapă". Astfel, obiceiurile rele sunt lăsate să prindă putere până când

58:16 ajung trăsături de caracter care sunt toată viaţa un blestem pentru ei şi care vor fi reproduse în alţii.

58:17 Nu este un blestem mai mare pentru o familie decât de a-i lăsa pe tineri să aibă propriul lor drum. Când părinţii fac acest lucru şi împlinesc fără discernământ toate poftele copiilor, îi răsfaţă în ceea ce ştiu că nu este spre binele lor, curând copiii pierd orice respect faţă de părinţii lor, orice respect faţă de autoritatea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ajungând robii voinţei lui Satana. Influenţa unei asemenea familii este larg răspândită şi dezastruoasă pentru întreaga societate omenească. Ea creşte până când ajunge un curent al răului, din pricina căruia au de suferit familii, grupări de oameni şi întreaga societate.

58:18 Din cauza poziţiei sale, influenţa lui Eli era mai întinsă decât a unui om de rând. Felul lui de viaţă în familie era imitat de tot Israelul. Urmările dăunătoare ale vieţii sale delăsătoare şi comode s-au dat pe faţă în mii de familii care s-au luat după exemplul lui. Când li se dă voie copiilor să umble pe căi rele, în timp ce părinţii vor să pară creştini, adevărul lui Dumnezeu este făcut de ocară. Cea mai bună dovadă a creştinismului în familie este caracterul format prin influenţa ei. Purtarea vorbeşte mai mult decât cele mai aprige mărturisiri de credinţă. Când aceia care vor să treacă drept evlavioşi, în loc să facă eforturi mari, stăruitoare şi obositoare, ca să dovedească ce înseamnă credinţa în Dumnezeu şi să ducă o viaţă de familie bine organizată - ca pildă în favoarea credinţei în Dumnezeu - sunt delăsători în sforţările lor de a pune stavilă dorinţelor rele ale copiilor lor, fac şi ei ca Eli şi aduc ocară asupra cauzei Domnului Hristos şi ruină asupra lor înşile şi asupra familiei lor. Dar, oricât de mari ar fi relele aduse de neglijenţa părinţilor, în orice împrejurare, ele sunt de zece ori mai mari când sălăşluiesc în familia acelora care sunt rânduiţi să înveţe poporul. Dacă aceştia pierd din vedere să-şi stăpânească propriile lor familii, îi duc pe mulţi la rătăcire prin exemplul lor rău. Vinovăţia lor este cu atât mai mare decât a altora, cu cât poziţia lor este de mai mare răspundere.

58:19 I se făgăduise casei lui Aaron că va umbla pururea înaintea lui Dumnezeu; dar făgăduinţa aceasta fusese dată cu condiţia ca ei să se consacre cu toată inima în slujba sanctuarului, să-L onoreze pe Dumnezeu prin faptele lor, să nu-şi slujească lor înşile şi să nu umble după propriile lor înclinaţii schimbătoare. Eli şi fiii lui fuseseră puşi la încercare şi găsiţi de Domnul cu totul necorespunzători pentru înalta lor poziţie de preoţi în slujba Lui. Şi Dumnezeu a zis: "Departe de Mine". El n-a putut

58:20 îndeplini faţă de ei binele la care Se gândise, deoarece ei nu şi-au făcut partea.

58:21 Exemplul acelora care slujesc în poziţii sfinte ar trebui să fie de aşa natură, încât să le insufle oamenilor respect faţă de Dumnezeu şi teamă de a-L jigni. Când fac din chemarea lor sfântă o manta acoperitoare pentru satisfacerea poftelor lor egoiste sau senzuale, bărbaţi care ar trebui să stea "în locul lui Hristos" (2 Cor. 5,20), pentru a vesti oamenilor solia lui Dumnezeu de har şi împăcare, devin cele mai active unelte ale lui Satana. Ca şi Hofni şi Fineas, ei fac ca oamenii să batjocorească darurile Domnului. S-ar putea ca un timp să-şi manifeste purtarea lor cea rea în ascuns; dar când, în cele din urmă, caracterul lor adevărat este dat pe faţă, credinţa oamenilor este zguduită aşa de tare, încât uneori se întâmplă să-şi piardă încrederea în religie. Lucrul acesta lasă în urmă, în inima oamenilor, neîncredere faţă de toţi aceia care pretind că propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Solia adevăratului sol al lui Dumnezeu este primită cu îndoială. Fără încetare se ridică întrebarea: "Oare nu se va dovedi că şi acesta este la fel ca cel pe care l-am crezut atât de sfânt şi s-a dovedit a fi atât de stricat?" În felul acesta, Cuvântul lui Dumnezeu îşi pierde influenţa asupra sufletului oamenilor.

58:22 În mustrarea lui Eli faţă de fiii săi, sunt cuvinte pline de însemnătate solemnă şi înspăimântătoare, cuvinte care ar trebui să fie bine cumpănite de toţi aceia care se află în slujbe sfinte: "Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?" Dacă relele lor ar fi dăunat numai semenilor lor, judecătorul ar fi putut să îndrepte lucrurile prin fixarea unei amenzi şi prin impunerea unei despăgubiri, iar vinovatul ar fi putut fi iertat. Sau, dacă nu s-ar fi făcut vinovaţi de un păcat săvârşit cu voia, s-ar fi putut aduce o jertfă pentru ei. Dar păcatele lor erau în aşa fel împletite cu slujba lor de preoţi ai Celui Preaînalt, în aducerea jertfei pentru păcat, iar lucrarea lui Dumnezeu era în aşa fel înjosită şi dezonorată înaintea oamenilor, încât nu se mai putea primi nici o ispăşire pentru ei. Propriul lor tată, cu toate că era mare preot, nu îndrăznea să mijlocească pentru ei; el nu îndrăznea să-i apere de mânia unui Dumnezeu sfânt. Dintre toţi păcătoşii, cei mai vinovaţi sunt aceia care aduc dezonoare asupra mijloacelor pe care le-a prevăzut Cerul pentru mântuirea oamenilor - care "răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit" (Evr. 6,6).