57:7 Ana nu a rostit nici o mustrare. Ea a lăsat asupra Domnului povara pe care nu o putea împărţi cu nici un prieten de pe pământ. Se rugă stăruitor ca El să îndepărteze de la ea ocara şi să-i acorde darul scump de a avea un fiu pe care să-l îngrijească şi să-l crească pentru El. Ea făcu şi un vot solemn, că îl va consacra chiar de la naştere pe fiul ei lui Dumnezeu, dacă i se va asculta cererea. Ana se apropiase de intrarea cortului întrunirii şi, în amărăciunea sufletului ei, "se ruga şi plângea". Totuşi, în tăcere ea comunica cu Dumnezeu fără a rosti vreun cuvânt. În timpurile acelea rele, rareori se vedea o astfel de rugăciune. Petrecerile nesfinte şi chiar beţiile nu erau ceva neobişnuit, chiar la sfintele sărbători; şi, când a văzut-o pe Ana, marele preot Eli şi-a închipuit că era beată de vin. Crezând că i se cuvine să-i dea o mustrare binemeritată, strigă la ea cu asprime: "Până când vei fi beată? Du-te de te trezeşte!"