Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 57:5


57:5 Duhul cel rău care pătrunsese în viaţa lui de familie se furişa chiar şi la sărbătorile sfinte, care erau în legătură cu serviciul divin. După ce se aducea jertfa de mulţumire, întreaga familie se aduna după obiceiul tradiţional la o serbare solemnă, dar voioasă. Cu acest prilej, Elcana dădea mamei copiilor lui câte o parte pentru ea şi pentru fiecare fiu şi fiică; iar ca semn al preţuirii lui, Anei îi dădea o parte îndoită, ca să-i arate că iubirea lui faţă de ea era aceeaşi ca şi când ar fi avut un fiu. Arsă de gelozie, a doua soţie cerea atunci,