Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 57:53


57:53 Era obiceiul ca leviţii să nu intre în lucrarea lor înainte de vârsta de douăzeci şi cinci de ani, dar Samuel a făcut o excepţie de la această regulă. În fiecare an a văzut cum i se încredinţau noi slujbe însemnate şi, încă de când era copil, i s-a dat să poarte un efod de in, ca semn al consacrării lui în slujba Sanctuarului. Oricât de tânăr a fost Samuel la data aducerii lui pentru a sluji în Sanctuar, i s-au încredinţat chiar de atunci lucrări în slujba Domnului, potrivit cu capacitatea lui. Acestea au fost la început foarte modeste şi nu întotdeauna plăcute; dar au fost îndeplinite cât se putea mai bine şi cu inimă voioasă. Religia lui se extindea asupra tuturor îndatoririlor vieţii. El se socotea un serv al lui Dumnezeu, iar lucrarea sa - ca fiind a lui Dumnezeu. Eforturile lui erau primite, pentru că erau generate de iubirea faţă de Dumnezeu şi de o sinceră dorinţă de a face voia Lui. În felul acesta, Samuel a ajuns un