Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 55:65


55:65 Mulţi ani la rând au fost împovăraţi, iar uneori subjugaţi cu totul de naţiunea aceasta războinică şi fără milă. Ei se amestecaseră cu aceşti idolatri, luând parte la petrecerile şi slujbele lor idolatre, până când au ajuns să fie la fel ca ei în interese şi spirit. Atunci, aceşti prefăcuţi prieteni ai lui Israel s-au schimbat în cei mai înverşunaţi vrăjmaşi şi au căutat să-i nimicească pe toate căile. Ca şi Israel, prea adesea şi creştinii se lasă sub influenţa lumii şi se obişnuiesc cu principiile şi moravurile ei, pentru a-şi câştiga prietenia nelegiuiţilor; dar în cele din urmă se va dovedi că aceşti amici aparenţi sunt cei mai primejdioşi inamici. Satana lucrează prin mijlocirea nelegiuiţilor să-l atragă pe poporul lui Dumnezeu la păcat, sub aparenţa prieteniei, şi să-l despartă de El, iar atunci când pavăza şi scutul copiilor lui Dumnezeu sunt date la o parte, el îi îndeamnă pe ai lui să se ridice împotriva lor şi caută să-i nimicească.