53:1 Cap. 51 - Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru cei săraci
53:2 Pentru a încuraja adunarea poporului în vederea serviciului divin şi, de asemenea, pentru a se purta de grijă de cei sărmani, se cerea o a doua zecime din toate veniturile. Cu privire la zecimea dintâi, Domnul spusese: "Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel" (Numeri 18,21). Cu privire la a doua, El poruncise aşa: "Să mănânci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău şi întâii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi întotdeauna de Domnul, Dumnezeul tău" (Deut. 14,23.29; 16, 11-14). Zecimea aceasta, sau echivalentul ei în bani, trebuia să fie adusă timp de doi ani la locul unde se afla sanctuarul. După ce Îi aduceau lui Dumnezeu un dar de mulţumire şi o anumită parte o dădeau preotului, închinătorii trebuia să folosească restul pentru o sărbătoare sfântă la care trebuia să ia parte leviţii, străinii, orfanii şi văduvele. În felul acesta erau luate măsuri pentru jertfa de mulţumire şi mesele de sărbătoare anuale, iar poporul era adus în societatea preoţilor şi leviţilor, pentru ca să fie învăţat de aceştia cele cu privire la serviciul divin şi încurajat să ia parte la el.
53:3 Totuşi, la fiecare al treilea an, această a doua zecime trebuia să fie folosită acasă, pentru întreţinerea leviţilor şi a săracilor, aşa cum a spus Moise: "Ei să mănânce şi să se sature în cetăţile tale" (Deut. 26, 12). Această zecime forma un fond cu scopuri de binefacere şi ospitalitate.
53:4 Se mai luaseră şi alte măsuri pentru săraci. În afară de recunoaşterea cerinţelor lui Dumnezeu, nimic nu caracteriza mai bine legile date de Moise, decât spiritul plin de dărnicie, duioşie şi ospitalitate ce se dovedea faţă de săraci. Deşi Dumnezeu făgăduise să-l binecuvânteze foarte mult pe poporul Său, nu era totuşi în planul Lui ca sărăcia să fie ceva cu totul necunoscut între ei. El le-a arătat că nu vor înceta să fie săraci în ţară. Totdeauna vor fi în poporul Său persoane care vor avea nevoie
53:5 de compătimirea, bunătatea şi bunăvoinţa lui. Ca şi în zilele noastre, şi atunci au fost oameni loviţi de nenorociri, de boală şi de pierderea agoniselii lor; totuşi, atâta vreme cât au ascultat de îndrumările date de Dumnezeu, între ei nu au fost cerşetori şi nici oameni care să sufere din lipsă de hrană.
53:6 Legea lui Dumnezeu le dădea săracilor dreptul la o parte a produselor pământului. Dacă cineva era flămând, avea dreptul să intre în ogorul, livada sau via aproapelui său şi să ia din cereale sau din fructe pentru a-şi potoli foamea. Pe temeiul acestor rânduieli, ucenicii Domnului, când au trecut în Sabat printre lanurile de grâu, au smuls spice şi au mâncat.
53:7 Tot ce se putea aduna în urma recoltării holdelor, livezilor şi viilor era al săracilor. "Când îţi vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp", spunea Moise, "să nu te întorci să-l iei ... Când îţi vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri ... Când îţi vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinele care rămân în urma ta; ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei. Adu-ţi aminte că ai fost rob în ţara Egiptului" (Deut. 24,19-22; Lev. 19, 9-10).
53:8 În fiecare al şaptelea an se luau măsuri deosebite pentru îngrijirea celor săraci. Anul sabatic, aşa cum era numit, începea după terminarea strângerii recoltei. În timpul semănatului care urma îndată după aceea, poporul nu trebuia să semene; primăvara nu trebuia să aştepte vreo recoltă. Din ceea ce producea pământul de la sine puteau să mănânce cât timp produsele erau proaspete, dar nu trebuia să strângă nimic în hambare. Recolta anului acestuia trebuia să rămână pentru îndestularea străinilor, orfanilor şi văduvelor şi chiar a păsărilor şi animalelor câmpului (Ex. 23, 10-11; Lev. 25,5).
53:9 Dar, dacă de obicei pământul producea numai atât cât să acopere nevoile poporului, din ce aveau să trăiască în cursul anului când nu adunau recolta? În privinţa aceasta se luau măsuri îndestulătoare prin făgăduinţa Domnului: "Eu vă voi da binecuvântarea Mea în anul al şaselea şi pământul va da roadă pentru trei ani. Când veţi semăna în anul a optulea, veţi mânca tot din vechile roduri, până în al nouălea, până la noile roduri, veţi mânca tot din cele vechi" (Lev. 25, 21.22).
53:10 Ţinerea anului sabatic trebuia să fie atât spre binele pământului, cât şi spre binele poporului. Dacă un an pământul rămânea nelucrat, aducea apoi rod şi mai bogat. Oamenii erau eliberaţi de munca grea a câmpului şi chiar dacă anumite ramuri de lucrare tot mai puteau fi săvârşite în cursul anului acestuia, se bucurau totuşi cu toţii de mai mult timp liber, se oferea prilej pentru refacerea forţelor corpului şi-i făcea mai în stare pentru eforturile anului următor. Aveau mai mult timp pentru meditaţie şi rugăciune, pentru a face cunoştinţă mai îndeaproape cu învăţăturile şi cerinţele Domnului şi pentru a da învăţături familiilor lor.
53:11 În anul sabatic, sclavii evrei trebuia să fie eliberaţi, dar nu să fie lăsaţi să plece cu mâna goală. Porunca Domnului spunea astfel în privinţa aceasta: "Şi, când îi vei da drumul ca să se ducă slobod de la tine, să nu-i dai drumul cu mâna goală; să-i dai daruri din cireada ta, din aria ta, din teascul tău, din ce vei avea, prin binecuvântarea Domnului, Dumnezeului tău" (Deut. 15, 13.14).
53:12 Plata muncitorului trebuia să fie plătită fără întârziere: "Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale. Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac şi o doreşte mult" (Deut. 24, 14.15).
53:13 Se dădeau, de asemenea, îndrumări speciale cu privire la tratarea celor fugiţi de la stăpân: "Să nu dai înapoi stăpânului său pe un rob care a fugit la tine după ce l-a părăsit. Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege, într-una din cetăţile tale, unde îi va plăcea; să nu-l asupreşti" (Deut. 23, 15.16).
53:14 Pentru cei săraci, anul al şaptelea era un an de iertare a datoriilor. Era poruncit evreilor să-i sprijinească pe fraţii lor nevoiaşi în orice timp, împrumutându-le bani fără dobândă. Era cu desăvârşire oprit a lua camătă de la un sărac: "Dacă fratele tău sărăceşte şi nu mai poate munci la tine, să-l sprijineşti, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă; să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i împrumuţi banii tăi cu dobândă şi să nu-i împrumuţi merindele tale pe camătă" (Lev. 25, 35-37). Dacă datoria rămânea neplătită
53:15 până în anul iertării, nici chiar suma iniţială nu mai putea fi încasată. Poporului i se atrăgea atenţia să nu refuze să dea ajutor fraţilor pe motivul acesta. "Dacă va fi la tine vreun sărac între fraţii tăi ... să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău lipsit ... Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: 'Ah! se apropie anul al şaptelea, anul iertării'. Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai. Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta şi te-ai face vinovat de un păcat... Totdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta: 'Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta ... Să-ţi deschizi mâna şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie, ca să facă faţă nevoilor lui" (Deut. 15, 7.9.11.8).
53:16 Nimeni nu trebuia să se teamă că dărnicia îl va duce la sărăcie. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu duce în mod sigur la prosperitate. "Aşa încât vei da cu împrumut multor neamuri", spunea El, "dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine" (Deut. 15,6).
53:17 După "şapte ani sabatici", de şapte ori şapte ani, venea marele an de eliberare - anul veseliei. "În ziua a zecea a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa răsunătoare în toată ţara voastră. Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei; acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare din voi să se întoarcă la familia lui." (Lev. 25, 9.10).
53:18 "În ziua a zecea a lunii a şaptea, şi anume în ziua împăcării", trebuia să se sune cu trâmbiţa răsunătoare. În tot locul pe unde locuiau iudeii se auzea trâmbiţa răsunătoare, îndemnându-i pe toţi copiii lui Israel să întâmpine anul jubiliar. În ziua cea mare a ispăşirii, se făcea ispăşire pentru păcatele lui Israel şi poporul putea să întâmpine cu veselie anul jubiliar.
53:19 Ca şi în anul sabatic, pământul nu trebuia să fie semănat şi nici recolta strânsă, iar ceea ce se producea de la sine era socotit ca un venit îndreptăţit al săracilor. Anumite categorii de robi evrei - toţi aceia care nu-şi primiseră libertatea în anul sabatic - erau acum eliberaţi. Dar ceea ce caracteriza în mod deosebit anul jubiliar era înapoierea tuturor pământurilor către
53:20 vechii lor stăpâni. Pe temeiul unei porunci speciale a lui Dumnezeu, pământul fusese împărţit prin sorţi. După împărţeala aceasta, nimeni nu era liber să-şi vândă averea. Şi nici nu trebuia să-şi vândă pământul, în afara cazului când sărăcia îl obliga s-o facă; şi, dacă el sau oricare dintre rudele lui dorea cândva să-l răscumpere, cumpărătorul nu trebuia să ezite să i-l vândă, iar dacă nu era răscumpărat, venea iarăşi în stăpânirea primului lui proprietar în anul jubiliar.
53:21 Domnul i-a spus lămurit lui Israel: "Pământurile să nu se vândă pe veci, căci ţara este a Mea, iar voi sunteţi la Mine ca nişte străini şi venetici" (Lev. 25,23). Trebuia să se întipărească în mintea poporului faptul că pământul era al lui Dumnezeu şi că ei nu-l puteau folosi decât un anumit timp; că El era proprietarul de drept, Stăpânul cel dintâi, şi că voia ca săracul şi nenorocitul să fie luaţi în consideraţie în chip deosebit. Trebuia să fie clar pentru toată lumea că săracii au tot atâta drept la un loc în lumea lui Dumnezeu ca şi cei avuţi.
53:22 Aşa a fost purtarea de grijă pe care a dovedit-o milostivul nostru Creator, pentru a alina suferinţele şi pentru a aduce în viaţa celor lipsiţi şi suferinzi o rază de nădejde şi de lumină.
53:23 Dumnezeu dorea să pună stavilă iubirii nesăţioase după avere şi putere. Din acumularea neîncetată de averi realizată de unii şi sărăcia şi mizeria altora aveau să iasă multe rele. Dacă puterea celor bogaţi nu ar fi fost stăvilită, ar fi ajuns în cele din urmă aşa de mare, încât săracul, cu toate că înaintea lui Dumnezeu este la fel de merituos, ar fi fost privit de fraţii săi mai bogaţi ca fiind mai prejos. Simţul acestei apăsări ar fi făcut, pe de altă parte, să izbucnească patimile şi resentimentul claselor mai sărace. Ar fi domnit un simţământ de deznădejde, care ar fi demoralizat societatea şi ar fi deschis poarta spre crime de tot felul. Rânduielile puse de Dumnezeu aveau ca scop să sprijinească egalitatea socială. Instituţia anului sabatic, şi îndeosebi a anului jubiliar puneau din nou în rânduială, în cea mai mare măsură, ceea ce se întâmplase rău între timp în viaţa socială şi politică a naţiunii.
53:24 Rânduielile acestea serveau ca o binecuvântare atât pentru bogaţi, cât şi pentru săraci. Ele puneau stavilă avariţiei şi înclinaţiei spre înălţarea de sine şi creau un spirit nobil de bunătate, iar faptul că întreţineau în toate clasele bunătatea şi încrederea susţinea ordinea socială şi statornicia conducerii. Noi suntem cuprinşi în marea familie a omenirii
53:25 şi ce facem pentru a le fi de folos altora şi a-i ridica se înapoiază la noi sub forma binecuvântărilor. Legea dependenţei reciproce străbate toate clasele societăţii. Săracii nu sunt mai dependenţi de cei bogaţi, decât sunt bogaţii dependenţi de cei săraci. În timp ce una din clase cere o parte din binecuvântările pe care Dumnezeu le dăruieşte celor mai înstăriţi, ceilalţi au şi ei nevoie de serviciul credincios, de puterea şi capacitatea creierului şi muşchilor, care sunt capitalul celor săraci.
53:26 Mari binecuvântări i-au fost făgăduite lui Israel, cu condiţia ascultării de poruncile Domnului. "Vă voi trimite ploi la vreme", a spus El, "pământul îşi va da roadele şi pomii de pe câmp îşi vor da rodurile. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei şi culesul viei va ţine până la semănătură, veţi avea grâu din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră. Voi da pace în ţară şi nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice ... voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu ... Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci, aşa încât ... să rupeţi legământul Meu ... sămânţa voastră o veţi semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmaşii voştri. Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar" (Lev. 26, 4-17).
53:27 Sunt mulţi aceia care susţin cu multă însufleţire ca toţi oamenii să aibă o parte egală din binecuvântările temporare ale lui Dumnezeu. Dar nu acesta a fost planul Creatorului. Diversitatea împrejurărilor exterioare este unul din mijloacele prin care Dumnezeu pune caracterul la încercare şi caută să-l dezvolte. Cu toate acestea, El vrea ca aceia care au bunuri pământeşti să se considere numai administratori ai bunurilor Sale, cărora li s-au încredinţat mijloace care să fie folosite spre binele celor suferinzi şi nevoiaşi. Domnul Hristos a spus că îi vom avea pe săraci totdeauna cu noi şi El Îşi uneşte interesele cu cele ale poporului Său în suferinţă. Inima Răscumpărătorului nostru simte milă faţă de cei mai săraci şi mai nenorociţi dintre copiii Săi pământeşti. El i-a aşezat printre noi pentru a trezi în inima noastră dragostea pe care o simte El faţă de cei suferinzi şi oprimaţi. El ne spune că noi suntem reprezentanţii Săi pe pământ. Mila şi bunătatea dovedite faţă de ei sunt primite de
53:28 Domnul Hristos ca fiind dovedite faţă de El. Un fapt de sălbăticie şi de neglijenţă faţă de ei este socotit ca şi cum ar fi săvârşit faţă de El.
53:29 Cât de deosebite ar fi stările din lume din punct de vedere moral, spiritual şi material, dacă ar fi trăită legea dată de Dumnezeu pentru binele celor săraci! Egoismul şi înălţarea de sine nu ar fi date pe faţă, aşa cum se întâmplă acum, ci fiecare ar arăta o prietenoasă înclinaţie pentru a susţine fericirea şi bunăstarea altora şi nu s-ar mai vedea atâta mizerie, câtă există acum în multe ţări.
53:30 Principiile pe care le-a prescris Dumnezeu ar fi împiedicat stările nenorocite, înspăimântătoare, care au existat în toate veacurile de pe urma oprimării exercitate de bogaţi asupra săracilor şi de pe urma suspiciunilor şi urii arătate de săraci faţă de bogaţi. În timp ce ar putea împiedica îngrămădirea de averi uriaşe şi satisfacerea poftei fără frâu de a lua, în acelaşi timp ar împiedica şi neştiinţa şi mizeria zecilor de mii a căror robie rău plătită este necesară ca să sporească aceste averi colosale. Ele ar aduce o rezolvare paşnică a acelor probleme care acum ameninţă să umple lumea cu anarhie şi vărsare de sânge.