51:1 Cap. 49 - Cele din urmă cuvinte ale lui Iosua
51:2 Războaiele şi cuceririle se sfârşiseră, iar Iosua se retrăsese la casa lui din Timnat-Serah. "De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Atunci Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oastei. Şi le-a zis: 'Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă'" (Iosua 23, 12).
51:3 Trecuseră câţiva ani de când poporul se aşezase în teritoriile lui şi se putea vedea cum încep să rodească aceleaşi rele care pe vremuri atrăseseră pedepse asupra lui Israel. Când Iosua a simţit că vârsta îşi spune cuvântul şi şi-a dat seama că lucrarea sa trebuia să se încheie curând, a fost cuprins de îngrijorare în ce priveşte viitorul poporului său. Cu o inimă mai mult decât părintească, le-a vorbit iarăşi, atunci când s-au adunat încă o dată în jurul bătrânului lor conducător. "Aţi văzut", le-a spus el, "tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru a luptat pentru voi". Cu toate că au fost înfrânţi, canaaniţii tot mai stăpâneau o bună parte din ţinutul făgăduit lui Israel şi Iosua îndemnă poporul să nu stea liniştit şi să nu uite porunca Domnului de a izgoni cu desăvârşire aceste popoare idolatre.
51:4 În general, poporul întârzia în încheierea lucrării de alungare a păgânilor. Seminţiile s-au aşezat fiecare în ţinutul său, oastea se împrăştiase şi se considera ca fiind greu şi nesigur să înceapă iar războiul. Dar Iosua le-a spus: "Domnul, Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi le veţi stăpâni ţara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru. Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga".
51:5 Iosua a chemat poporul ca martor că, atâta timp cât au împlinit condiţiile, Dumnezeu a îndeplinit cu credincioşie făgăduinţele date. El spune: "Recunoaşteţi dar din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit". Le spuse însă că Domnul, aşa după cum a împlinit făgăduinţele, la fel Îşi va împlini şi ameninţările. "Şi după cum toate cuvintele bune, pe care vi le spusese Domnul, Dumnezeul vostru, s-au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele ... dacă veţi călca legământul Domnului ... Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră şi veţi pieri de grab din ţara cea bună pe care v-a dat-o El".
51:6 Satana îi amăgeşte pe mulţi cu teoria ce pare că ar fi adevărată, că iubirea lui Dumnezeu faţă de poporul Său este atât de mare, încât îi va scuza păcatele; el susţine că, deşi îndeplinesc un anumit rol în cârmuirea Sa morală, totuşi ameninţările din Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt îndeplinite în litera lor. Dar, în toată purtarea Sa faţă de creaturile Sale, Dumnezeu susţine principiile dreptăţii prin aceea că descoperă păcatul în adevăratul lui caracter, demonstrând că roada lui sigură este suferinţa şi moartea. Iertare necondiţionată a păcatului n-a fost şi nu va fi niciodată. O astfel de iertare ar arăta abandonarea principiilor dreptăţii, principii care sunt însăşi temelia guvernării lui Dumnezeu. Aceasta ar face ca universul necăzut să fie plin de consternare. Dumnezeu arată cu credincioşie urmările păcatului, iar dacă aceste avertismente nu ar fi adevărate, cum am putea fi siguri că făgăduinţele Sale se vor împlini? Acea aşa-numită bunăvoinţă, care ar da la o parte dreptatea, nu este bunăvoinţă, ci slăbiciune.
51:7 Dumnezeu este dătătorul vieţii. De la început, toate legile Lui aveau ca scop să dea viaţă. Dar păcatul a stricat ordinea stabilită de Dumnezeu şi rezultatul a fost vrajba. Atâta timp cât există păcatul, suferinţa şi moartea sunt inevitabile. Numai datorită faptului că Răscumpărătorul nostru a purtat şi poartă în locul nostru blestemul păcatului putem spera să scăpăm, în propria Lui persoană, de urmările nenorocite ale păcatului.
51:8 Ascultând de invitaţie, conducătorii şi reprezentanţii seminţiilor s-au adunat din nou la Sihem, înainte de moartea lui Iosua. Nici un alt loc din tot cuprinsul ţării nu era atât de bogat în amintiri sfinte care să conducă gândurile în trecut, la legământul lui Dumnezeu cu Avraam şi Iacov şi să le amintească de propriile făgăduinţe solemne făcute cu prilejul
51:9 intrării în Canaan. Aici erau munţii Ebal şi Garizim, martorii muţi ai legământului, pentru reînnoirea căruia erau acum adunaţi în faţa conducătorului lor, care avea să moară. Pretutindeni erau dovezi despre ce făcuse Dumnezeu pentru ei, cum le dăduse un pământ pe care nu-l lucraseră şi cetăţi pe care nu ei le zidiseră, livezi de pomi pe care nu ei le sădiseră. Din nou, Iosua le-a repetat istoria lui Israel şi le-a povestit faptele minunate ale lui Dumnezeu, pentru ca toţi să recunoască iubirea şi îndurarea Lui şi să fie bucuroşi, servindu-L cu credincioşie şi din toată inima.
51:10 La porunca lui Iosua a fost adus chivotul legământului de la Silo. Prilejul era deosebit de solemn şi acest simbol al prezenţei lui Dumnezeu avea să sporească impresia pe care el dorise s-o facă asupra poporului. După ce a arătat bunătatea lui Dumnezeu faţă de izraeliţi, el i-a îndemnat în Numele Domnului să aleagă cui doresc să slujească. În taină, unii încă se mai închinau la idoli şi Iosua se străduia acum să-i determine să-I slujească lui Dumnezeu nu din constrângere, ci de bunăvoie. Iubirea faţă de Dumnezeu este adevărata temelie a religiei. A te angaja în slujba Sa numai în nădejdea răsplătirii sau de teama pedepsei ar fi un lucru zadarnic. Apostazia făţişă nu este mai ofensatoare la adresa lui Dumnezeu decât făţărnicia şi închinarea formală.
51:11 Bătrânul conducător a rugat poporul să cugete adânc la cele prezentate de el şi să hotărască dacă într-adevăr vor să trăiască la fel ca neamurile corupte şi idolatre din jurul lor. Dacă nu le plăcea să-I slujească lui Iehova, izvorul puterii şi binecuvântării, trebuia să aleagă cui vor să slujească: "dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri", de la slujirea cărora a fost chemat Avraam, "sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi". Aceste ultime cuvinte au fost o aspră mustrare pentru Israel. Dumnezeii amoriţilor nu fuseseră capabili să-şi ocrotească închinătorii. Din cauza păcatelor lor dezgustătoare şi degradante, naţiunile acestea nelegiuite au fost nimicite, iar ţara cea bună pe care o stăpâniseră mai înainte i-a fost dată poporului lui Dumnezeu. Ce nebunie pentru Israel să aleagă zeităţile pentru a căror adorare amoriţii au fost nimiciţi. "Cât despre mine" - spuse Iosua - "Eu şi casa mea vom sluji Domnului". Acelaşi zel sfânt care însufleţea inima conducătorului l-a cuprins şi pe popor. Apelurile sale au provocat un răspuns prompt: "Departe de noi gândul să părăsim
51:12 pe Domnul şi să slujim altor dumnezei".
51:13 "Voi nu puteţi să slujiţi Domnului", a zis Iosua, "căci este un Dumnezeu sfânt ... El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele". Înainte de a putea fi vorba de o continuă reformă, poporul trebuia să ajungă conştient de propria sa neputinţă de a asculta de Dumnezeu. Ei au călcat Legea Sa, care-i condamna ca vinovaţi şi care nu prevedea nici o cale de scăpare. Atâta timp cât se încredeau în propria lor putere şi dreptate, le era cu neputinţă să câştige iertarea păcatelor; ei nu erau în stare să satisfacă cerinţele Legii desăvârşite a lui Dumnezeu şi zadarnic era legământul lor de a-I servi lui Dumnezeu. Numai prin credinţa lui Hristos puteau să capete iertarea păcatelor şi să primească puterea de a asculta de Legea lui Dumnezeu. Era necesar ca ei să înceteze a se mai încrede în propriile lor străduinţe de a fi mântuiţi, încrezându-se cu totul în meritele Mântuitorului făgăduit, dacă doreau să fie primiţi înaintea lui Dumnezeu.
51:14 Iosua s-a străduit să-i determine pe ascultătorii săi să-şi cântărească bine cuvintele şi să nu se angajeze în juruinţe pe care nu erau pregătiţi să le îndeplinească. Cu adâncă seriozitate, ei au repetat cuvintele lor lămuritoare: "Nu! căci vom sluji Domnului". Mărturisind solemn faţă de ei înşişi că L-au ales pe Iehova, ei au repetat încă o dată făgăduinţa lor de credinţă: "Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, şi vom asculta de glasul Lui".
51:15 "Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul şi i-a dat legi şi porunci la Sihem". După ce a scris un raport al acestor întâmplări solemne, l-a aşezat împreună cu cartea legii alături de chivot. Şi a ridicat o piatră mare ca monument, zicând: "'Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva voastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Domnului Dumnezeului vostru'. Apoi Iosua a dat drumul poporului şi s-a dus fiecare în moştenirea lui".
51:16 Lucrarea lui Iosua pentru Israel se încheiase. El I-a urmat Domnului cu credincioşie, iar în cartea lui Dumnezeu este numit "robul Domnului". Cea mai nobilă mărturie a caracterului lui de conducător public este istoria generaţiei care a avut parte de roadele ostenelilor sale: "Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua".