Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 50:17


50:17 O altă cerere cu privire la împărţirea pământului a trădat o altă stare de spirit, cu totul deosebită de a lui Caleb. Ea a fost prezentată de copiii lui Iosif, de seminţia lui Efraim şi de jumătate din seminţia lui Manase. Văzând numărul lor mare, seminţiile acestea au cerut o întindere îndoită de pământ. Teritoriul lor era cel mai bogat din ţară şi cuprindea podişul roditor al Saronului; dar multe dintre cele mai de seamă cetăţi din vale erau încă sub stăpânirea canaaniţilor, iar seminţiile ezitau, din cauza oboselii şi primejdiei, să-şi cucerească posesiunile şi doreau un alt teritoriu, în părţile deja cucerite ale ţării. Seminţia lui Efraim era chiar pe atunci una dintre cele mai mari din Israel, cum şi aceea din care făcea parte chiar şi Iosua, şi de aceea membrii ei se socoteau îndreptăţiţi la o atenţie deosebită. "Pentru ce", au zis ei, "ne-ai dat un sorţ şi numai o parte când noi suntem un popor mare la număr şi Domnul ne-a binecuvântat până acum?" (Iosua 17,14-18). Dar n-au putut obţine nimic de la conducătorul neclintit, căci el nu s-a abătut de la stricta dreptate.