5:19 O expresie de întristare s-a întipărit pe faţa lui Adam. El era uimit şi alarmat. La cuvintele Evei, el a răspuns că acesta trebuie să fie vrăjmaşul împotriva căruia fuseseră avertizaţi; şi, prin hotărârea divină, ea trebuia să moară. Ca răspuns, ea l-a îmbiat să mănânce, repetând cuvintele şarpelui, că nu vor muri, cu siguranţă. Ea a considerat că lucrul acesta trebuie să fie adevărat, pentru că nu simţea nici o dovadă a dizgraţiei lui Dumnezeu, ci din contră, trăia experienţa unei plăcute şi înălţătoare influenţe, care umplea fiecare facultate cu un nou suflu de viaţă şi care - gândea ea - era inspirat de soli cereşti.