49:6 Mare a fost consternarea israeliţilor când au aflat înşelăciunea la care au fost supuşi, iar neplăcerea lor a sporit şi mai mult când, la trei zile de mers, au dat de cetăţile gabaoniţilor, aproape în mijlocul ţării. "Toată adunarea a cârtit împotriva căpeteniilor", dar acestea din urmă s-au temut să calce legământul, cu toate că fusese câştigat prin înşelăciune, pentru că "le juraseră pe Domnul, Dumnezeul lui Israel". "Şi copii lui Israel nu i-au omorât." Gabaoniţii s-au îndatorat să lepede idolatria şi să I se închine lui Iehova, iar păstrarea vieţii lor nu era o violare a poruncii lui Dumnezeu de a-i nimici pe canaaniţii idolatri. Prin urmare, prin jurământul lor, evreii nu se învoiseră să comită păcat. Şi, cu toate că fusese câştigat prin înşelăciune, jurământul nu trebuia să fie desconsiderat. Îndatorirea pentru care cineva s-a legat prin cuvântul său trebuie să fie considerată sfântă, dacă aceasta nu-l obligă să comită o faptă rea. Nici o chibzuinţă cu privire la foloase, răzbunare sau privilegii personale nu poate să tulbure în vreun fel statornicia unei făgăduinţe sau a unui jurământ. "Buzele mincinoase sunt urâte Domnului". "Când va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? Cel ce nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui" (Prov.12,22; Ps.24,3; 15,4).