Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 47:15


47:15 Locuitorilor Canaanului li se dăduseră prilejuri suficiente pentru pocăinţă. Cu patruzeci de ani înainte, trecerea prin Marea Roşie şi plăgile care loviseră Egiptul dovediseră puterea Dumnezeului lui Israel. Iar acum, de curând, înfrângerea împăraţilor din Madian, Galaad şi Basan arătase din nou că Iehova este mai presus de toţi zeii. Sfinţenia caracterului Lui şi neplăcerea Sa faţă de orice întinăciune se arătaseră în pedepsele cu care fusese lovit Israel pentru că luase parte la ceremoniile spurcate ale lui Baal-Peor. Toate întâmplările acestea le erau cunoscute locuitorilor Ierihonului şi între ei erau mulţi care împărtăşeau credinţa femeii Rahav - că Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cerului şi al pământului - chiar dacă întârziau să-i urmeze pilda. Ca şi oamenii dinainte de potop, canaaniţii trăiau numai pentru a batjocori Cerul şi a întina pământul. De aceea, atât iubirea, cât şi dreptatea cereau grabnica executare a acestor răsculaţi împotriva lui Dumnezeu şi vrăjmaşi ai oamenilor.