Printable ModePatriarhi şi profeţi, 47
|
47:1 Cap. 45 - Căderea Ierihonului 47:2 Evreii intraseră în Canaan, dar nu-l supuseseră; iar după cât se vedea, din punct de vedere omenesc, lupta pentru stăpânirea ţării urma să fie lungă şi grea. Canaanul era locuit de oameni puternici, gata să se împotrivească invaziei ce le ameninţa teritoriul. Diferitele neamuri erau unite de teama unei primejdii comune. Caii şi puternicele lor care de luptă, cunoaşterea ţinutului şi iscusinţa lor în luptă - toate constituiau un mare avantaj. În afară de aceasta, ţara era apărată de fortificaţii, "cetăţi mari şi întărite până la cer" (Deut.9,1). Numai bazându-se pe o putere cu totul deosebită de a vrăjmaşilor lor puteau nădăjdui izraeliţii să iasă cu bine din lupta ce le stătea în faţă. 47:3 Una dintre cele mai puternice fortăreţe din ţară - marea şi bogata cetate a Ierihonului - se afla chiar în faţa lor, la mică distanţă de tabăra din Ghilgal. Aşezată la marginea unui podiş roditor, plină peste măsură de produsele bogate şi diverse ale tropicelor, cetatea aceasta trufaşă, cu palatele şi templele ei - locuri de desfăşurare a luxului şi viciilor - Îl înfrunta pe Dumnezeul lui Israel din spatele întăriturilor ei masive. Ierihonul era unul dintre principalele centre ale închinării idolatre, fiind în mod special consacrat Astarteii, zeiţa Lunii. Aici se concentra tot ce era mai decăzut şi mai degradant în religia canaaniţilor. Poporul lui Israel, în a cărui amintire mai stăruiau încă urmările îngrozitoare ale păcatului său de la Bet-Peor, nu putea să privească decât cu scârbă şi cutremur această cetate păgână. 47:4 Iosua a înţeles că pasul cel dintâi pentru cucerirea Canaanului era luarea Ierihonului. Înainte de toate însă, el căută să se asigure că Dumnezeu îl călăuzeşte; şi asigurarea aceasta i-a fost dată. Când s-a retras din tabără ca să fie singur şi să se roage ca Dumnezeul lui Israel să meargă înaintea poporului Său, a văzut un războinic înarmat, de statură înaltă şi cu înfăţişare impunătoare, "cu sabia scoasă din teacă". La somaţia lui Iosua: "Eşti dintre ai noştri 47:5 sau dintre vrăjmaşii noştri?" El a răspuns: "Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit" (Iosua 5,13-15). Aceeaşi poruncă pe care o primise Moise la Horeb: "Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt", i-a descoperit lui Iosua caracterul Străinului misterios. Cel care stătea înaintea conducătorului lui Israel era Domnul Hristos, Cel Prea Înalt. Copleşit de teamă sfântă, Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a rugat şi a auzit asigurarea: "Iată dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi". Apoi a primit instrucţiuni cu privire la cucerirea cetăţii. 47:6 Ascultând porunca divină, Iosua a pus în mişcare oştirea lui Israel. Nu trebuia să se dea nici un atac. Nu aveau altceva de făcut decât să înconjoare cetatea, având în frunte chivotul legământului, iar trâmbiţele trebuia să sune. Întâi veneau luptătorii, un corp de bărbaţi aleşi pentru a cuceri cetatea nu prin iscusinţa şi vitejia lor, ci prin ascultarea de instrucţiunile date de Dumnezeu. Veneau apoi şapte preoţi cu trâmbiţe. După aceştia urma chivotul legământului, îmbrăcat în lumina măririi divine şi purtat de preoţi înveşmântaţi în hainele care arătau sfânta lor slujbă. În sfârşit venea oastea lui Israel, fiecare seminţie sub steagul ei. Astfel era alcătuită procesiunea care înconjura cetatea osândită. În afară de zgomotul paşilor acelei mulţimi numeroase şi de sunetul solemn al trâmbiţelor, care răsuna printre coline şi se revărsa pe uliţele Ierihonului, nu se mai auzea nici un sunet. După terminarea înconjurării, oastea se înapoia în tăcere la corturile ei, iar chivotul legământului era aşezat din nou la locul lui, în cortul întâlnirii. 47:7 Cu uimire şi nelinişte crescândă, santinelele cetăţii observau orice mişcare şi raportau celor ce purtau răspunderea. Nu înţelegeau nimic din însemnătatea scenei aceleia; dar pe măsură ce oastea aceea numeroasă era văzută în fiecare zi cu chivotul sfânt al legământului şi cu preoţii însoţitori mărşăluind, scena aceasta plină de mister umplea de groază inima poporului şi preoţilor care se aflau în cetatea asediată. Ei au cercetat din nou fortificaţiile cele puternice şi s-au asigurat că puteau rezista cu bine şi celui mai puternic atac. Mulţi râdeau la gândul că procesiunile acestea ciudate le-ar putea face vreun rău. Alţii erau cuprinşi de frică, privind la mulţimea aceea care înconjura cetatea în fiecare zi. Îşi aminteau că, pe vremuri, Marea Roşie fusese despicată în două înaintea acestui popor şi că pentru el se făcuse drum chiar prin Iordan. Nu ştiau ce alte minuni ar mai putea face Dumnezeu pentru ei. 47:8 Timp de şase zile oastea lui Israel a făcut înconjurul cetăţii. Când a venit ziua a şaptea, în revărsatul zorilor, Iosua a pus în mişcare armatele Domnului. Li s-au dat instrucţiuni 47:9 ca de astă dată să înconjoare Ierihonul de şapte ori şi, când trâmbiţele vor suna, să strige cu putere, căci Domnul le-a dat cetatea în mână. 47:10 Într-o solemnitate adâncă, oştirea cea mare porni să înconjoare zidurile sortite prăbuşirii. Nu se auzea nici o şoaptă, afară de sunetul cadenţat al paşilor în mare număr şi de răsunetul trâmbiţelor care, din când în când, rupea liniştea zorilor dimineţii. Zidurile masive din piatră rezistentă păreau că sfidează asediul oamenilor. Santinelele de pe ziduri au văzut cu spaimă crescândă că după întâiul înconjur au urmat al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea şi al şaselea. Care putea să fie scopul acestor mişcări misterioase? Ce eveniment nemaipomenit le stătea în faţă? Nu aveau mult de aşteptat. În timp ce se încheia cel de-al şaptelea înconjur, lunga procesiune s-a oprit. Trâmbiţele, care pentru un moment tăcuseră, făcură deodată un zgomot ca un trăsnet, care a făcut să se cutremure chiar pământul. Zidurile solide de piatră, cu turnurile şi crenelurile lor puternice, se clătinară şi se zguduiră din temelii şi căzură cu trosnet la pământ, în ruine. Locuitorii Ierihonului erau paralizaţi de groază, iar cetele lui Israel au intrat şi au luat cetatea în stăpânire. 47:11 Izraeliţii nu câştigaseră biruinţa prin propria lor putere; biruinţa fusese cu totul a Domnului; de aceea, ca prime roade ale ţării, cetatea, cu tot ce era în ea, trebuia consacrată ca jertfă lui Dumnezeu. În mintea israeliţilor trebuia să se întipărească faptul că la cucerirea Canaanului nu era necesar să lupte pentru ei înşişi, ci, ca unelte, doar să execute voia lui Dumnezeu şi să nu urmărească proslăvirea şi îmbogăţirea lor, ci sporirea onoarei lui Iehova, Împăratul lor. Înainte de cucerire li se dăduse porunca: "Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea". "Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire, căci dacă veţi lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci." 47:12 Toţi locuitorii cetăţii, cu tot ce era viu acolo, "bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la oi, boi şi măgari", trebuia să fie trecuţi prin ascuţişul săbiei. N-au fost cruţate decât credincioasa Rahav şi familia ei, ca urmare a făgăduinţei date de iscoade. Cetatea întreagă a fost arsă; palatele şi templele ei, clădirile ei măreţe, cu draperii bogate şi ziduri frumos sculptate au fost date pradă focului. Tot ce nu putea fi nimicit prin foc, "tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fier", trebuia închinate slujbei de la sanctuar. Până şi pământul pe care stătea cetatea a fost blestemat. Ierihonul nu mai trebuia să fie rezidit 47:13 ca fortăreaţă; asupra oricui ar fi încercat să clădească din nou zidurile pe care le doborâse la pământ puterea divină s-au rostit judecăţi de pedepsire. Înaintea întregului Israel s-a spus cu solemnitate: "Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului. Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porţile". 47:14 Nimicirea deplină a celor din Ierihon era numai o împlinire a poruncii date mai înainte prin Moise cu privire la locuitorii Canaanului: "Când... le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire". "Dar în cetăţile popoarelor acestora, a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic care suflă" (Deut.7,2; 20,16). Multora li se pare că poruncile acestea sunt potrivnice spiritului de milă şi iubire descoperit în alte părţi ale Bibliei; dar, în realitate, nu este altceva decât ceea ce cerea dreptatea şi înţelepciunea infinită. Dumnezeu Se pregătea să îi aşeze pe izraeliţi în Canaan şi să dezvolte între ei o cârmuire şi o naţiune care să fie manifestarea împărăţiei Lui pe pământ. Ei nu trebuia să fie numai moştenitorii adevăratei religii, ci să şi răspândească pe întreaga faţă a pământului principiile acesteia. Canaaniţii se dedaseră la păgânismul cel mai depravat şi cel mai degradant şi era necesar ca pământul să fie curăţit de aceia care ar fi împiedicat cu siguranţă împlinirea planurilor milostive ale lui Dumnezeu. 47:15 Locuitorilor Canaanului li se dăduseră prilejuri suficiente pentru pocăinţă. Cu patruzeci de ani înainte, trecerea prin Marea Roşie şi plăgile care loviseră Egiptul dovediseră puterea Dumnezeului lui Israel. Iar acum, de curând, înfrângerea împăraţilor din Madian, Galaad şi Basan arătase din nou că Iehova este mai presus de toţi zeii. Sfinţenia caracterului Lui şi neplăcerea Sa faţă de orice întinăciune se arătaseră în pedepsele cu care fusese lovit Israel pentru că luase parte la ceremoniile spurcate ale lui Baal-Peor. Toate întâmplările acestea le erau cunoscute locuitorilor Ierihonului şi între ei erau mulţi care împărtăşeau credinţa femeii Rahav - că Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cerului şi al pământului - chiar dacă întârziau să-i urmeze pilda. Ca şi oamenii dinainte de potop, canaaniţii trăiau numai pentru a batjocori Cerul şi a întina pământul. De aceea, atât iubirea, cât şi dreptatea cereau grabnica executare a acestor răsculaţi împotriva lui Dumnezeu şi vrăjmaşi ai oamenilor. 47:16 Cât de uşor oştirile cerului au doborât la pământ zidurile 47:17 Ierihonului, cetatea mândră, ale cărei fortificaţii umpluseră de groază cu patruzeci de ani în urmă pe iscoadele lipsite de credinţă! Puternicul lui Israel spusese: "ţi-am dat Ierihonul în mâinile tale". Împotriva cuvântului acestuia puterea omenească n-avea ce face. 47:18 "Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului" (Evrei 11,30). Comandantul oastei Domnului a vorbit numai cu Iosua; nu S-a descoperit întregii adunări, rămânând ca ea să creadă cuvintele lui Iosua sau să le pună la îndoială, să asculte de poruncile date de el în Numele Domnului sau să le tăgăduiască autoritatea. Poporul nu putea să zărească priveliştea oastei îngereşti care îl însoţea sub conducerea Fiului lui Dumnezeu. Ar fi putut spune: "Ce fapte fără rost mai sunt şi acestea şi cât de vrednic de râs este să înconjurăm zilnic zidurile Ierihonului, să sunăm din trâmbiţe de corn de berbec! Lucrul acesta nu va putea nici să clintească fortificaţiile puternice ale cetăţii". Dar însăşi continuarea ceremoniei acesteia timp atât de îndelungat înainte de prăbuşirea zidurilor le-a oferit israeliţilor prilejul de a-şi dezvolta credinţa. Trebuia să li se imprime în suflet faptul că tăria lor nu stătea în înţelepciunea omenească, nici în puterea omenească, ci numai în Dumnezeul mântuirii lor. Trebuia să se deprindă să se încreadă cu totul numai în puterea Conducătorului lor divin. 47:19 Dumnezeu vrea să facă lucruri mari pentru aceia care se încred în El. Cauza pentru care poporul Lui nu are o putere mai mare este faptul că se încrede prea mult în propria înţelepciune şi nu-I dă prilej Domnului să-Şi desfăşoare puterea în favoarea lui. Dumnezeu îi va ajuta în orice nevoie pe copiii Săi credincioşi, dacă aceştia îşi vor pune deplina încredere în El şi-L vor asculta cu credincioşie. 47:20 Curând după căderea Ierihonului, Iosua a hotărât să atace cetatea Ai, o cetate mică, în munţi, la câţiva kilometri spre apus de valea Iordanului. Iscoadele trimise acolo au adus raportul că numărul locuitorilor este mic şi că nu este nevoie decât de puţini luptători pentru a cuceri cetatea. 47:21 Marea biruinţă pe care Dumnezeu o câştigase pentru ei îi făcuse pe izraeliţi să fie plini de încredere în ei înşişi. Pentru că li se făgăduise ţara Canaanului, se simţeau siguri şi nu recunoşteau că numai ajutorul divin putea să le dea izbândă. Însuşi Iosua a făcut planurile de cucerire a cetăţii Ai, fără să caute sfat de la Dumnezeu. 47:22 Izraeliţii începuseră să-şi preamărească propria tărie şi să-i privească cu dispreţ pe inamicii lor. Se aşteptau să aibă o biruinţă uşoară, iar numărul de trei mii de oameni li se părea suficient pentru 47:23 a lua cetatea. Fără să aibă asigurarea că Dumnezeu este cu ei, au pornit în grabă atacul. Au înaintat până la porţile cetăţii, dar numai ca să dea piept cu cea mai puternică şi hotărâtă împotrivire. Din cauza numărului şi pregătirilor temeinice ale vrăjmaşilor, atacatorii au fugit în dezordine spre vale, pe coasta abruptă, cuprinşi de panică şi groază. Ei au fost urmăriţi cu furie de canaaniţi, care "i-au urmărit de la poartă... şi i-au bătut la vale". Chiar dacă pierderea a fost mică în ceea ce priveşte numărul, întrucât numai treizeci şi şase de oameni au fost omorâţi, înfrângerea a fost totuşi descurajatoare pentru întreaga adunare. "Poporul a rămas încremenit şi cu inima moale ca apa." Era pentru prima dată când dădeau piept cu canaaniţii în luptă deschisă şi ce se va întâmpla în luptele mari care le stăteau înainte, când apărătorii unei cetăţi mici îi puseseră pe fugă? Iosua a privit rezultatul acesta rău ca pe un semn de neplăcere din partea lui Dumnezeu şi, plin de durere şi presimţiri sumbre, "şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara, înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărână". 47:24 "Ah! Doamne, Dumnezeule", striga el, "pentru ce ai trecut poporul acesta Iordanul ca să ne dai în mâinile amoriţilor şi să ne prăpădeşti?... Dar, Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui? Canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor afla, ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?" 47:25 Răspunsul Domnului a fost: "Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit; au călcat legământul pe care li l-am dat". Era timpul să acţioneze repede şi hotărât şi să nu mai stea în disperare şi văicăreală. În tabără era un păcat ascuns, care trebuia căutat şi îndepărtat înainte ca prezenţa şi binecuvântarea Domnului să fie cu poporul Său. "Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru." 47:26 Porunca lui Dumnezeu fusese nesocotită de unul dintre cei rânduiţi să aducă la îndeplinire judecăţile Lui. Iar poporul întreg era făcut răspunzător pentru vinovăţia celui ce se abătuse: "Au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit şi le-au ascuns printre lucrurile lor". Lui Iosua i s-au dat îndrumări cum să-l descopere şi cum să-l pedepsească pe vinovat. Pentru descoperirea vinovatului au folosit sorţii. Nu a fost arătat păcătosul pe nume, ci pentru un timp lucrurile au fost lăsate neclare, pentru ca poporul 47:27 să-şi simtă răspunderea pentru păcatele ce domneau în mijlocul lui şi, în felul acesta, să fie îndemnat să-şi cerceteze inima şi să se umilească înaintea lui Dumnezeu. 47:28 Iosua a adunat poporul dis-de-dimineaţă, "după seminţiile lui", iar scena solemnă şi impresionantă a început. Pas cu pas, cercetarea a mers mai departe. Proba îngrozitoare se apropia tot mai mult. Mai întâi a fost atinsă seminţia, apoi familia, după aceea casa şi în sfârşit bărbatul, şi Acan, fiul lui Carmi, din seminţia lui Iuda, a fost arătat de degetul lui Dumnezeu ca fiind omul care îl nenorocise pe Israel. 47:29 Pentru ca vinovăţia lui să fie pe deplin demonstrată, să nu se lase loc pentru acuzaţia că ar fi fost condamnat pe nedrept, Iosua i-a cerut lui Acan să spună adevărul sub jurământ. Nenorocitul şi-a mărturisit complet vinovăţia: "Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel... Am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu". Îndată au fost trimişi oameni la cortul lui, care au dat la o parte pământul în locul indicat, "şi iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan şi argintul era sub ele. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua şi tuturor copiilor lui Israel şi le-au pus înaintea Domnului". 47:30 Sentinţa a fost rostită şi executată imediat. "Pentru că tu ne-ai nenorocit", zise Iosua, "şi pe tine te va nenoroci Domnul azi". Întrucât tot poporul fusese socotit răspunzător pentru păcatul lui Acan şi suferise de pe urma lui, trebuia ca, prin reprezentanţii săi, să ia parte şi la pedepsire. "Şi tot Israelul l-a ucis cu pietre." 47:31 Apoi s-a strâns peste el o mare grămadă de pietre - ca mărturie pentru păcat şi pedepsirea lui. "Din pricina acelei întâmplări s-a dat locului aceluia numele de valea Acor", care înseamnă "tulburare". În cartea Cronicilor stă scris spre amintirea lui: "Acan, care a tulburat pe Israel" (1 Cron.2,7). 47:32 Păcatul lui Acan a fost săvârşit, sfidând cea mai directă şi mai solemnă avertizare şi cele mai puternice dovezi ale puterii lui Dumnezeu. "Feriţi-vă de ceea ce va fi dat spre nimicire ca să nu fiţi daţi spre nimicire", aşa i se spusese lui Israel. Porunca fusese dată imediat după trecerea Iordanului şi recunoaşterea legământului lui Dumnezeu prin circumciderea poporului, 47:33 după prăznuirea Paştelui şi arătarea Îngerului legământului, Căpetenia oştirii Domnului. A urmat apoi luarea Ierihonului, ca dovadă că nimicirea va cădea fără îndoială peste călcătorii Legii lui Dumnezeu. Faptul că numai puterea lui Dumnezeu îi dăduse biruinţă lui Israel, şi că acesta nu cucerise Ierihonul prin propria lui putere, dădea o însemnătate solemnă poruncii care le interzicea să-şi însuşească ceva din prada Ierihonului. Dumnezeu, prin puterea cuvântului Său, nimicise această fortăreaţă întărită; era cucerirea Lui şi numai Lui trebuia să-I fie consacrată cetatea, cu tot ce cuprindea ea. 47:34 Între milioanele lui Israel s-a găsit un singur bărbat care s-a încumetat să calce porunca lui Dumnezeu în ceasul solemn al biruinţei şi al judecăţii. La vederea costumului babilonian scump, lăcomia lui Acan s-a trezit; chiar în clipa când era faţă în faţă cu moartea, el îl numea "o manta frumoasă de Şinear". Un păcat a adus un altul şi şi-a mai însuşit şi aurul şi argintul consacrat tezaurului Domnului - Îl jefuise pe Dumnezeu de primele roade ale pământului Canaanului. 47:35 Păcatul de moarte care a dus la nimicirea lui Acan îşi avea rădăcina în lăcomie, unul dintre păcatele cele mai obişnuite şi privite cu cea mai mare uşurătate. În timp ce alte păcate sunt dezvăluite, şi pedepsite, foarte rar călcarea poruncii a zecea atrage o mustrare şi aceea uşoară! Urâciunea păcatului acestuia şi urmările lui îngrozitoare sunt lecţii extrase din relatarea faptei lui Acan. 47:36 Lăcomia este un rău care creşte treptat. Acan cultivase pornirea spre lăcomie, până când aceasta ajunsese un obicei care-l prinsese în lanţuri aproape cu neputinţă de sfărâmat. În timp ce hrănea răul acesta, ar fi putut cel puţin să fie umplut de groază la gândul că ar putea aduce nenorocire asupra întregului Israel; dar puterile conştiinţei lui fuseseră amorţite prin păcat şi, când ispita a venit, el i-a căzut uşor pradă. 47:37 Oare nu se săvârşesc şi astăzi păcate asemănătoare faţă de avertismente tot atât de solemne şi precise? Şi nouă ni se interzice, la fel de hotărât, să ne lăsăm pradă lăcomiei, aşa după cum nu i se dăduse voie lui Acan să-şi însuşească ceva din prada Ierihonului. Dumnezeu consideră lăcomia ca fiind la fel ca vrăjitoria. Ni se dă avertismentul: "Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona" (Col.3,5; Mat.6,24). "Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie" (Luca 12,15). "Nici să nu fie pomenită între voi" (Efes.5,3). Avem în faţa noastră soarta grozavă a lui Acan, Iuda, Anania şi Safira. Cu mult mai înainte, avem exemplul lui Lucifer, acel "luceafăr al zorilor" care, râvnind 47:38 după o stare mai înaltă, a pierdut pentru totdeauna mărirea şi fericirea cerului. Şi, în ciuda tuturor acestor avertismente, pretutindeni domneşte lăcomia. 47:39 Pretutindeni se arată urmele ei murdare. Ea aduce în familie nemulţumire şi discordie; trezeşte în săraci invidia şi ura împotriva celor bogaţi; duce la apăsarea istovitoare a săracilor de către bogaţi. Şi acest rău există nu numai în lume, ci şi în biserică. Cât de des se întâlnesc aici egoismul, lăcomia, părtinirea, neglijarea binefacerii şi jefuirea lui Dumnezeu în zecimi şi daruri! Printre membrii comunităţii care "stau bine şi corespund în totul" se află, din nenorocire, mulţi Acani. Mulţi bărbaţi care au bunuri câştigate pe căi nedrepte, lucruri pe care Domnul le-a blestemat, vin în mod curent la biserică şi se aşează la masa Domnului. De dragul unui costum babilonian, mii de oameni continuă să jertfească conştiinţa lor curată şi nădejdea cerului. Mulţi îşi dau cinstea şi calităţile lor folositoare în schimbul pungii cu arginţi. Strigătul săracului în nevoie rămâne fără răspuns, lumina Evangheliei este oprită să înainteze, batjocura omului din lume este trezită prin purtări care contrazic mărturisirea creştină; şi, cu toate acestea, creştinul lacom continuă să-şi adune comori. "Se cade să înşele un om pe Dumnezeu?" (Mal.3,8) întreabă Domnul. 47:40 Păcatul lui Acan a adus nenorocirea asupra întregii naţiuni. Din pricina păcatului unui singur om, neplăcerea lui Dumnezeu va rămâne asupra comunităţii Sale până când abaterea va fi descoperită şi îndepărtată. Influenţa de care are să se teamă mai mult comunitatea nu este aceea a împotrivitorilor ei făţişi, a necredincioşilor şi a batjocoritorilor, ci a urmaşilor nesinceri ai lui Hristos. Aceştia fac ca binecuvântarea Dumnezeului lui Israel să fie reţinută şi poporul Lui să slăbească. 47:41 Atunci când comunitatea se află în greutăţi, când se dă pe faţă răceală şi decădere spirituală care dau prilej vrăjmaşilor lui Dumnezeu să se bucure, membrii ei, în loc să-şi încrucişeze braţele pentru a se plânge de starea lor nenorocită, să cerceteze mai bine dacă nu cumva se află un Acan în tabără. Fiecare să caute cu umilinţă şi cercetare a inimii să-şi descopere păcatele ascunse care îndepărtează prezenţa lui Dumnezeu. 47:42 Acan şi-a recunoscut vinovăţia, dar când era prea târziu ca mărturisirea să-i mai fie de vreun folos. Văzuse oastea lui Israel cum se înapoiază înfrântă şi descurajată de la Ai. Cu toate acestea, nu se înfăţişase pentru a-şi mărturisi păcatul. A văzut cum Iosua şi 47:43 bătrânii lui Israel se pleacă la pământ copleşiţi de o durere atât de mare, că nu putea fi exprimată în cuvinte. Dacă atunci şi-ar fi recunoscut păcatele, ar fi dat oarecum dovadă de o pocăinţă adevărată, dar a tăcut. El a auzit înştiinţarea că se săvârşise un mare păcat, arătându-se hotărât caracterul acestuia. Dar buzele lui au fost pecetluite. A început apoi cercetarea. Cum mai tremura sufletul lui de groază când au fost arătate mai întâi seminţia, apoi casa şi pe urmă familia lui! Dar tot nu a mărturisit, până când degetul lui Dumnezeu nu a fost îndreptat către el. Atunci, când nu mai putea să-şi ascundă păcatul, a descoperit adevărul. Cât de adesea se fac mărturisiri de felul acesta! Ce mare deosebire este între a recunoaşte faptele după ce totul a fost dovedit şi a mărturisi păcatul care este cunoscut numai de noi şi de Dumnezeu! Acan nu şi-ar fi recunoscut păcatul dacă nu ar fi nădăjduit că prin aceasta putea înlătura urmările nelegiuirilor sale. Dar mărturisirea lui nu a servit la altceva decât să arate că pedeapsa este îndreptăţită. Nu se dădea pe faţă o căinţă adevărată, o adâncă părere de rău, o schimbare a minţii şi o scârbă faţă de păcat. 47:44 La fel, cei vinovaţi vor mărturisi de-abia când vor sta la judecată înaintea lui Dumnezeu, după ce fiecare caz va fi fost hotărât fie spre viaţă, fie spre moarte. Urmările pe care şi le-a atras fiecare vor smulge de la toţi cei vinovaţi o recunoaştere a păcatelor. Ea va fi scoasă de la fiecare suflet, de simţământul îngrozitor al vinovăţiei şi de aşteptarea înfricoşată a judecăţii. Dar astfel de recunoaştere nu-l poate salva pe păcătos. 47:45 Mulţi, asemenea lui Acan, se simt în siguranţă câtă vreme pot să-şi ascundă de semeni abaterile lor şi se mângâie la gândul că Dumnezeu nu o ia prea în serios cu dezvăluirea şi acuzarea nelegiuirii. Mult prea târziu vor sta faţă în faţă cu păcatele lor, într-o zi când, pentru veşnicie, ele nu vor mai putea fi curăţite nici cu jertfe, nici cu arderi de tot. Când se vor deschide cărţile cerului, Judecătorul nu-i va arăta omului vinovăţia, ci îl va privi pătrunzător, convingător, şi fiecare faptă, fiecare purtare din viaţă, se va împrospăta în memoria făcătorului de rele. Nu va mai fi nevoie ca vinovatul să fie căutat, ca pe timpul lui Iosua, de la seminţie până la familie, ci chiar buzele lui vor mărturisi faptele ruşinoase. Păcatele ţinute ascunse faţă de oameni vor fi atunci cunoscute întregii lumi. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: