45:30 I-a fost îngăduit să privească în veacurile viitoare şi să vadă întâia venire a Mântuitorului. L-a văzut pe Domnul ca prunc în Betleem, a auzit glasul corurilor îngereşti izbucnind în imn vesel de laudă, vestind slavă lui Dumnezeu şi pace pe pământ. A văzut steaua de pe cer care îi îndruma pe magii din răsărit către Isus şi o lumină vie a strălucit pe faţa lui când s-a gândit la cuvintele profeţiei: "O stea răsare din Iacov, şi un toiag de cârmuire se ridică din Israel" (Numeri 24,17). A văzut viaţa umilă a Domnului Hristos în Nazaret, lucrarea Lui plină de iubire şi milă, cum şi vindecările Lui şi felul cum a fost lepădat de naţiunea semeaţă şi necredincioasă. Uimit, a ascultat la felul lăudăros în care oamenii preamăreau Legea lui Dumnezeu, în timp ce Îl dispreţuiau şi Îl lepădau pe Acela prin care s-a dat Legea. L-a văzut pe Domnul Isus pe Muntele Măslinilor cum, plângând, Îşi lua rămas bun de la cetatea Lui iubită. Când a văzut cea din urmă lepădare a acestui popor atât de mult binecuvântat de Dumnezeu, a acestui popor pentru care el lucrase, se rugase şi se jertfise, pentru care foarte bucuros ar fi fost gata să lase chiar să-i fie şters numele din cartea vieţii, când a auzit cuvintele acelea grozave: "Iată că vi se lasă casa pustie" (Matei 23,38), inima lui Moise a sângerat de durere şi lacrimi grele au izvorât din ochii lui, lacrimi de milă pentru durerea Fiului lui Dumnezeu.