41:1 Cap. 39 - Cucerirea Basanului
41:2 După trecerea spre miazăzi de Edom, izraeliţii au mers spre miazănoapte şi din nou şi-au îndreptat feţele spre pământul făgăduit. Drumul lor ducea acum peste un podiş mare, înalt, peste care bătea un vânt răcoritor şi înviorător dinspre înălţimi. Era o schimbare binevenită după valea arsă de soare prin care trecuseră şi ei înaintau voioşi şi plini de nădejde. După ce au trecut pârâul Zered, au mers spre răsărit de ţinutul Moab deoarece li se dăduse porunca: "Nu face război cu Moab şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în ţara lui: 'Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot'". (Deut.2,9). Aceeaşi poruncă li se dăduse cu privire la amoniţi, care erau şi ei urmaşi ai lui Lot.
41:3 Tot urcând spre miazănoapte, oştile lui Israel au ajuns curând în ţara amoriţilor. Poporul acesta puternic şi războinic pusese mâna mai întâi pe partea de miazăzi a Canaanului; dar cum numărul lor crescuse, au trecut peste Iordan şi au făcut război cu moabiţii şi au ajuns stăpâni pe o parte din pământul lor. Aici s-au colonizat şi şi-au exercitat nestingheriţi domnia pe tot ţinutul, de la Arnon până la Iaboc. Drumul către Iordan, pe care doreau izraeliţii să meargă, ducea de-a dreptul prin ţinutul acesta şi Moise îi trimise o solie prietenoasă lui Sihon - împăratul amoriţilor - în capitală: "Lasă-mă să trec prin ţara ta; voi ţinea drumul mare, fără să mă abat nici la dreapta, nici la stânga. Să-mi vinzi pe preţ de argint hrana pe care o voi mânca, şi să-mi dai cu preţ de argint apa pe care o voi bea; nu voi face altceva decât să trec cu piciorul". (Deut.2,27.28). Li s-a răspuns printr-un refuz hotărât; şi întreaga oştire a amoriţilor a fost chemată să se împotrivească trecerii noilor veniţi. Această oştire grozavă i-a umplut de spaimă pe izraeliţi, care erau slab înarmaţi ca să dea piept cu o oaste bine înarmată şi bine disciplinată. În ce
41:4 priveşte iscusinţa în cele ale războiului, vrăjmaşii lor erau în avantaj. Omeneşte vorbind, izraeliţilor avea să li se pregătească un sfârşit grabnic.
41:5 Dar Moise îşi ţinea privirea îndreptată către stâlpul de nor şi îi încuraja pe oameni cu realitatea faptului că semnul prezenţei lui Dumnezeu încă era cu ei. În acelaşi timp, le-a dat ordin să facă tot ce stătea în puterea omului să facă, pentru a se pregăti de război. Vrăjmaşii lor erau nerăbdători să înceapă bătălia şi aşteptau plini de încredere să-i şteargă de pe faţa pământului pe izraeliţii nepregătiţi. Dar, din partea Stăpânului a tot pământul, Moise a primit următoarea poruncă: "Sculaţi-vă, plecaţi şi treceţi pârâul Arnon. Iată îţi dau în mâini pe Sihon, împăratul Hesbonului, amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el! De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de sub cer şi la auzul faimei tale vor tremura şi se vor îngrozi de tine." (Deut.2,24.25).
41:6 Neamurile acestea de la marginea Canaanului ar fi fost cruţate dacă în vrăjmăşia lor faţă de cuvântul Domnului nu s-ar fi împotrivit înaintării lui Israel. Domnul Se dovedise a fi îndelung răbdător şi plin de milă şi de iubire faţă de aceste neamuri păgâne. Atunci când i-a arătat lui Avraam într-o viziune că urmaşii lui vor fi patru sute de ani într-o ţară străină, Domnul i-a dat făgăduinţa: "În al patrulea neam ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a ajuns încă vârful" (Gen.15,16). Cu toate că amoriţii erau nişte idolatri a căror viaţă pe drept era pierdută, datorită marii lor nelegiuiri, Dumnezeu i-a cruţat timp de patru sute de ani pentru a le oferi dovezi ce nu pot fi tăgăduite, despre faptul că El este adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului. Le erau cunoscute toate minunile pe care El le făcuse de la ieşirea izraeliţilor din Egipt. Dovezi aveau destule; ar fi putut cunoaşte adevărul dacă ar fi fost gata să se lase de idolatria şi nelegiuirile lor. Dar ei au lepădat lumina şi s-au lipit tare de idolii lor.
41:7 Când Domnul Şi-a adus poporul pentru a doua oară la hotarele Canaanului, li s-au dat acestor păgâni dovezi noi despre puterea Sa. În biruinţa pe care a repurtat-o Israel asupra Aradului şi asupra canaaniţilor de acolo, precum şi în minunea ce s-a săvârşit pentru a-i scăpa pe cei ce mureau de muşcătura şarpelui, aceştia au văzut că Dumnezeu era cu poporul Său. Cu toate că izraeliţilor le-a fost respinsă trecerea prin ţara lui Edom şi în felul acesta au fost nevoiţi să ia drumul
41:8 cel lung şi greu către Marea Roşie, totuşi, în pribegia lor pe marginile ţinuturilor lui Edom, Moab şi Amon, n-au dat pe faţă vrăjmăşie şi n-au făcut nici un rău nici oamenilor, nici bunurilor lor. Când au ajuns la hotarele amoriţilor, izraeliţii i-au rugat să le îngăduie să treacă prin ţara lor, făgăduind că vor respecta aceleaşi rânduieli pe care le păziseră în relaţiile cu alte popoare. Dar când regele amoriţilor a respins această cerere prietenoasă şi plin de semeţie şi-a adunat oastea pentru luptă, măsura fărădelegii lor s-a umplut şi Domnul Şi-a manifestat puterea în înfrângerea lor.
41:9 Izraeliţii au trecut pârâul Arnon şi au înaintat împotriva vrăjmaşilor lor. A avut loc o ciocnire din care oştile lui Israel au ieşit biruitoare şi, folosind câştigul de la început, au ajuns curând stăpâne pe ţinutul amoriţilor. Căpetenia oştirii Domnului era Cel care i-a înfrânt pe vrăjmaşii poporului Său şi ar fi făcut lucrul acesta cu treizeci şi opt de ani mai înainte, dacă Israel ar fi avut încredere în El.
41:10 Plină de nădejde şi curaj, oastea lui Israel înaintă voioasă tot mai departe şi, mergând spre miazănoapte, a ajuns curând la un ţinut care avea să-i pună la încercare credinţa şi încrederea în Dumnezeu. În faţă se afla împărăţia puternică şi cu populaţie numeroasă a Basanului, plină de cetăţi mari de piatră care şi astăzi trezesc uimirea lumii: "Şasezeci de cetăţi... Toate cetăţile acestea erau întărite cu ziduri înalte, porţi de fier şi cu zăvoare, afară de cetăţile fără ziduri care erau foarte multe la număr" (Deut.3,1-11). Casele erau făcute din pietre negre, rezistente şi de o mărime extraordinară, aşa încât părea că nici o putere de pe vremea aceea nu ar fi fost în stare să pună mâna pe ele. Era un ţinut plin de peşteri sălbatice, coaste abrupte de munte, prăpăstii adânci şi întărituri stâncoase. Locuitorii acestei ţări erau de o mărime şi o putere uimitoare, urmaşi ai unui neam de uriaşi, deosebindu-se prin silniciile şi sălbăticia lor, aşa că erau spaima popoarelor din jurul lor, iar Og, împăratul ţării, era el însuşi, în mijlocul unui neam de uriaşi, un om de o statură şi o vitejie deosebite.
41:11 Dar stâlpul de nor a pornit înainte şi, urmând îndrumarea dată de el, cetele lui Israel înaintară până la Edrei, unde împăratul uriaşilor aştepta sosirea lor. Og a ales cu multă îndemânare locul bătăliei. Cetatea Edrei se afla la marginea unui podiş întins care se ridica pieptiş din câmpie şi era semănat cu stânci vulcanice colţuroase. Se putea ajunge acolo numai pe poteci
41:12 înguste şi greu accesibile. În caz de înfrângere, forţele lui puteau să afle uşor adăpost în pustiul stâncos, unde străinilor le-ar fi fost foarte greu să-i urmărească.
41:13 Sigur de biruinţă, împăratul s-a arătat pe câmpia deschisă însoţit de o oaste grozavă, în timp ce de pe podişul de mai sus, unde se vedeau suliţele miilor de oameni gata de luptă, se auzeau strigăte de provocare. Când au văzut evreii făptura măreaţă a uriaşului uriaşilor, care se înălţa deasupra luptătorilor din oastea lui, când au văzut mulţimea de oameni care îl însoţeau şi au privit cetatea ce părea de necucerit, în spatele căreia erau ascunse alte mii de oameni ce nu se vedeau, inima multora din Israel a tremurat de frică. Dar Moise era liniştit şi hotărât; în privinţa împăratului Basanului, Domnul îi spusese: "Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui; să te porţi cu el cum te-ai purtat cu Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon" (Deut.3,2). Credinţa liniştită a conducătorului a însufleţit poporul, dându-i încredere în Dumnezeu. Şi-au pus încrederea în braţul Lui atotputernic şi El nu i-a părăsit. În faţa Prinţului oştirii Domnului nu puteau sta nici uriaşii cei tari, nici cetăţile întărite cu ziduri, nici cetele înarmate, nici întăriturile munţilor. Domnul conducea oştirea; Domnul l-a lovit pe vrăjmaş; Domnul a biruit pentru Israel. Împăratul uriaş şi oştirea lui au fost nimiciţi, şi izraeliţii au pus stăpânire curând pe toată ţara. În felul acesta, Domnul a şters de pe suprafaţa pământului poporul acesta ciudat care se dăduse cu totul nelegiuirii şi urâciunilor idolatriei.
41:14 Cu prilejul cuceririi Galaadului şi Basanului, mulţi şi-au reamintit evenimentele petrecute cu patruzeci de ani mai înainte, în Cades, şi care au făcut ca Israel să fie osândit, să rătăcească atâta vreme prin pustiu. Ei au văzut că raportul dat de iscoade cu privire la pământul făgăduit era adevărat în multe privinţe. Cetăţile erau împrejmuite cu ziduri foarte mari, erau locuite de uriaşi în faţa cărora evreii erau doar nişte pitici. Dar acum îşi dădeau seama că greşeala fatală a părinţilor lor era aceea că nu se încrezuseră în puterea lui Dumnezeu. Numai din pricina aceasta nu putuseră să intre de îndată în ţara binecuvântată. Atunci când fuseseră pregătiţi să intre de prima dată în Canaan, ar fi fost cu mult mai uşor decât acum. Dumnezeu le făgăduise că, dacă ar fi ascultat de glasul Lui, El ar fi mers în fruntea lor şi ar fi luptat pentru ei; şi ar fi trimis
41:15 şi viespi bondăreşti ca să-i alunge pe locuitorii ţării. Îngrijorarea nu pătrunsese deplin în mijlocul popoarelor care ar fi făcut prea puţin pentru ca să se împotrivească năvălirii lor. Dar acum, când Domnul le-a poruncit izraeliţilor să înainteze, ei a trebuit să dea piept cu vrăjmaşi ageri şi puternici şi să lupte cu oştiri numeroase şi bine pregătite, care se înarmaseră pentru a se împotrivi înaintării lor.
41:16 În luptele ce le-au avut de dus cu Og şi cu Sihon, poporul a fost supus aceloraşi încercări la care au fost supuşi atât de vădit şi părinţii lor. Încercarea era cu mult mai severă acum decât atunci când Dumnezeu îi poruncise lui Israel să meargă înainte. Greutăţile s-au înmulţit foarte mult în calea lor deoarece refuzaseră să înainteze atunci când li se poruncise să facă aceasta în Numele Domnului. Aşa îl încearcă totdeauna Dumnezeu pe poporul Său. Dacă nu este gata să facă faţă unei încercări, El îl aduce din nou în acelaşi loc şi a doua oară încercarea va fi şi mai simţită, şi mai severă decât precedenta. Aceasta continuă până când va face faţă încercării sau, dacă este încă răzvrătit, Dumnezeu Îşi retrage lumina de la el şi-l lasă în întuneric.
41:17 Evreii şi-au adus acum aminte cum, altădată, când oastea lor ieşise la luptă, au fost bătuţi şi mii de oameni au murit. Atunci însă au plecat împotriva poruncii lui Dumnezeu. Au plecat fără Moise, conducătorul rânduit de Dumnezeu, fără stâlpul de nor, preînchipuitor al faptului că Dumnezeu era cu ei, şi fără chivotul legământului. Dar acum Moise era cu ei şi-i întărea prin cuvinte de credinţă şi nădejde. Fiul lui Dumnezeu, învăluit în stâlpul de nor, mergea în fruntea lor; iar sfântul chivot al Legii îi însoţea. Experienţa aceasta este o învăţătură pentru noi. Dumnezeul cel puternic al lui Israel este şi Dumnezeul nostru. În El trebuie să ne punem încrederea şi, dacă împlinim poruncile Sale, El va lucra pentru noi tot atât de vădit, cum a lucrat atunci pentru poporul Său din vechime. Toţi aceia care caută să umble pe calea datoriei vor fi asaltaţi de îndoieli şi necredinţă. Calea va fi uneori atât de mult blocată datorită piedicilor în aparenţă de netrecut, încât să-i descurajeze pe aceia care se lasă pradă descurajării; însă unora ca aceştia Dumnezeu le spune: "Mergi înainte. Fă-ţi datoria cu orice preţ. Greutăţile care par atât de înspăimântătoare, care îţi umplu sufletul de groază, vor pieri, dacă tu vei înainta pe calea ascultării, încrezându-te cu umilinţă în Dumnezeu".