Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 41:5


41:5 Dar Moise îşi ţinea privirea îndreptată către stâlpul de nor şi îi încuraja pe oameni cu realitatea faptului că semnul prezenţei lui Dumnezeu încă era cu ei. În acelaşi timp, le-a dat ordin să facă tot ce stătea în puterea omului să facă, pentru a se pregăti de război. Vrăjmaşii lor erau nerăbdători să înceapă bătălia şi aşteptau plini de încredere să-i şteargă de pe faţa pământului pe izraeliţii nepregătiţi. Dar, din partea Stăpânului a tot pământul, Moise a primit următoarea poruncă: "Sculaţi-vă, plecaţi şi treceţi pârâul Arnon. Iată îţi dau în mâini pe Sihon, împăratul Hesbonului, amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el! De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de sub cer şi la auzul faimei tale vor tremura şi se vor îngrozi de tine." (Deut.2,24.25).