Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 40:16


40:16 Moise şi Aaron stătuseră mulţi ani umăr la umăr, în grijile şi ostenelile lor. Împreună, dăduseră piept, cu multe primejdii şi se împărtăşiseră cu binecuvântările vădite ale lui Dumnezeu; acum venise timpul să se despartă. Înaintau foarte încet, deoarece fiecare clipă a rămânerii în compania celuilalt era foarte preţioasă. Urcuşul era abrupt şi obositor; şi, cum se opreau deseori pentru a se odihni, îşi povesteau despre trecut şi viitor. Înaintea lor, cât puteau vedea cu ochii, li se înfăţişa scena pribegiei lor prin pustiu. Jos, pe câmpie, erau strânse în tabără numeroasele cete ale lui Israel, cărora aceşti doi bărbaţi aleşi le consacraseră cea mai mare parte a vieţii lor, pentru binele cărora ei simţiseră un interes atât de viu şi jertfiseră atât de mult. Undeva, dincolo de muntele lui Edom, era calea care ducea spre pământul făgăduinţei - pământ de ale cărui binecuvântări Moise şi Aaron nu aveau să se bucure. Nici un sentiment de răzvrătire nu şi-a găsit loc în inima lor, nici un cuvânt de nemulţumire nu a ieşit de pe buzele lor; totuşi, pe faţa lor plutea o solemnă tristeţe, când se gândeau la lucrul care îi despărţise de moştenirea părinţilor lor.