4:10 După crearea lui Adam, fiecare fiinţă creată a fost adusă înaintea lui ca să-şi primească numele; el a văzut că fiecăreia îi fusese dat un tovarăş, dar printre ele "nu şi-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească" (Gen.2,20). Printre toate creaturile pe care Dumnezeu le-a făcut pe pământ, nu era nici una care să fie deopotrivă cu omul. Şi Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el" (Gen.2,18). Omul n-a fost făcut să trăiască în singurătate; el trebuia să fie o fiinţă sociabilă. Fără un tovarăş, frumuseţea peisajului şi desfătarea activităţii din Eden nu putea să ofere adevărata fericire. Chiar comuniunea cu îngerii nu putea satisface dorinţa, nevoia de simpatie şi tovărăşie. Nu era nimeni de aceeaşi natură cu el, care să iubească şi să fie iubit.