Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 39:9


39:9 Tablourile acestea frumoase şi pline de adânci înţelesuri sunt prezente în toată Biblia. Cu veacuri înainte de venirea Domnului Hristos, Moise arăta spre El ca fiind Stânca mântuirii lui Israel (Deuteronom 32,15); psalmistul a cântat despre El ca fiind "Izbăvitorul meu", "Stânca puterii mele", "Stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine", "o Stâncă de adăpost pentru mine", "Stânca inimii mele", "Stânca mea de adăpost". În cântecele lui David, harul Său este înfăţişat de asemenea ca fiind "ape de odihnă" "printre păşuni verzi", pe marginea cărora Păstorul ceresc Îşi conduce turma. Şi iarăşi, "şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale", "căci la Tine este izvorul vieţii" (Psalmul 19,14; 62,7; 61,2; 71,3; 73,26; 94,22; 23,2; 36,8.9). Iar înţeleptul declară: "Izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna" (Proverbe 18,4). Pentru Ieremia, Domnul Hristos este "izvorul apelor vii" (Ieremia 2,13). Pentru Zaharia, este "un izvor pentru păcat şi necurăţie" (Zaharia 13,1).