39:5 Revărsarea apei din stâncă în pustie era sărbătorită de izraeliţi după aşezarea lor în Canaan, cu manifestări de mare bucurie. În timpul Domnului Hristos, sărbătoarea aceasta ajunsese cea mai impresionantă ceremonie. Ea avea loc cu ocazia Sărbătorii corturilor, când erau adunaţi la Ierusalim oameni din toată ţara. În fiecare dintre cele şapte zile ale acestei sărbători, preoţii ieşeau însoţiţi de muzică şi de corul leviţilor pentru a scoate apă într-un vas de aur din apa Siloamului. Ei erau urmaţi de mulţimea credincioşilor, toţi cei care puteau să se apropie de apă şi să bea din ea, în timp ce răsuna cântecul de sărbătoare: "Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii" (Isaia 12,3). Apoi, apa scoasă de preoţi era purtată la templu în mijlocul sunetului trâmbiţelor şi al cântării pline de solemnitate: "Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime" (Psalmul 122,2). În timp ce cântecele de laudă răsunau, iar mulţimea îşi alătura glasul într-un cor triumfal, acompaniat de cântecul instrumentelor şi al trâmbiţelor care sunau cu putere, apa era vărsată pe altarul arderii de tot.