38:15 dezmoşteni pe Israel a trezit un spirit de răzvrătire. Un om din popor, mâniat pentru faptul că fusese exclus din Canaan şi hotărât să-şi dea pe faţă dispreţul faţă de Legea lui Dumnezeu, se aventură să calce în mod făţiş porunca a patra a Decalogului, ducându-se să adune lemne în ziua Sabatului. În timpul peregrinării lor în pustie, aprinderea focului în ziua a şaptea a săptămânii fusese oprită cu stricteţe. Opreliştea aceasta nu avea să fie extinsă şi în ţara Canaanului, unde asprimea climei făcea adesea necesară aprinderea focului; dar în pustie, focul nu era necesar pentru a te încălzi. Fapta acestui om era o călcare voită şi premeditată a poruncii a patra - un păcat datorat nu necugetării sau necunoaşterii, ci încumetării. El a fost prins asupra faptului şi adus înaintea lui Moise. Fusese deja vestit mai dinainte că orice călcare a Sabatului va fi pedepsită cu moartea, dar nu se făcuse încă cunoscut cum avea să se aplice pedeapsa aceasta. Moise a adus cazul înaintea lui Dumnezeu şi i s-a dat următoarea îndrumare: "Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre în afara taberei" (Numeri 15,35). Păcatele hulirii şi călcării de bună voie a Sabatului erau pedepsite la fel, fiind amândouă dovezi ale dispreţului faţă de autoritatea lui Dumnezeu.