37:28 ceea ce aveau şi "au pierit din mijlocul adunării". Poporul a fugit, condamnându-se ca părtaş la acest păcat. Dar judecata lui Dumnezeu nu era încă încheiată. Un foc a ieşit din nor şi i-a mistuit pe cei două sute cincizeci de prinţi care aduceau tămâie. Aceşti oameni care nu se răzvrăteau prima dată nu au fost nimiciţi o dată cu principalii autori ai conspiraţiei. Lor li s-a îngăduit să vadă sfârşitul acestora şi să aibă ocazia să se pocăiască, dar ei simpatizau cu cei răzvrătiţi şi au împărtăşit soarta lor. Chiar şi atunci când Moise i-a cerut poporului Israel să fugă de nimicirea ce stătea să vină, judecata divină ar fi putut să fie oprită, dacă Core şi ceata lui s-ar fi pocăit şi ar fi cerut iertare. Dar stăruinţa lor încăpăţânată le-a pecetluit soarta. Întreaga adunare era părtaşă la vina lor, căci toţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, au simpatizat cu ei. Şi totuşi, Dumnezeu, în marea Lui milă, a făcut o deosebire între conducătorii răzvrătirii şi aceia pe care aceştia îi conduseseră. Acelora care s-au lăsat înşelaţi li s-a dat timp pentru pocăinţă. Li s-au dat dovezi zdrobitoare că erau greşiţi şi că Moise avea dreptate. Iar manifestarea deosebită a puterii lui Dumnezeu a înlăturat orice îndoială.