Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 37:12


37:12 Lucrarea următoare a conspiratorilor a fost cu poporul. Pentru cei greşiţi şi care merită mustrare, nimic nu este mai plăcut decât să primească mângâiere şi laudă. Şi astfel, Core şi cei ce i se alăturaseră au câştigat atenţia şi sprijinul adunării. Acuzaţia de cârtire adusă poporului, care a atras asupra lui mânia lui Dumnezeu, a fost declarată ca fiind o greşeală. Ei spuneau că adunarea nu avea nici o vină, deoarece nu cerea nimic altceva decât drepturile ce i se cuveneau; dar că Moise era un conducător pretenţios, că mustrase poporul, numindu-i păcătoşi, când, de fapt, ei erau un popor sfânt şi Domnul era în mijlocul lor.