Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 34:3


34:3 Adam i-a învăţat pe urmaşii săi Legea lui Dumnezeu şi ea a fost transmisă din tată în fiu de-a lungul generaţiilor următoare. Dar, cu toate măsurile pline de bunăvoinţă, luate pentru mântuirea oamenilor, puţini au fost aceia care au primit-o şi au ascultat de ea. Prin neascultare, lumea a devenit atât de stricată, încât a fost nevoie să fie curăţită de nelegiuirea ei prin potop. Legea a fost păstrată de Noe şi familia sa, iar, la rândul său, Noe i-a învăţat pe urmaşii săi Cele Zece Porunci. Deoarece oamenii s-au îndepărtat iarăşi de Dumnezeu, Domnul l-a ales pe Avraam, despre care a spus: "Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele" (Gen. 26,5). Lui i-a fost dat ritualul circumciziunii, care era un semn că aceia care îl primeau erau consacraţi slujirii lui Dumnezeu - un angajament că ei se vor ţine departe de idolatrie şi că vor asculta de Legea lui Dumnezeu. Nerespectarea de către urmaşii lui Avraam a acestui angajament, aşa cum se vede din înclinaţia lor de a încheia alianţe cu păgânii şi de a adopta practicile lor, a fost cauza rămânerii şi robiei lor în Egipt. Dar, datorită legăturilor lor cu idolatrii şi supunerii impuse cu forţa de egipteni, preceptele divine au ajuns să fie şi mai mult înjosite datorită amestecului cu învăţăturile stricate şi crude ale păgânismului.