Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 32:14


32:14 În prima despărţitură, sau locul sfânt, se aflau: masa punerii pâinilor înainte, sfeşnicul, sau suportul lămpilor, şi altarul tămâierii. Masa punerii pâinilor înainte se afla la nord. Împreună cu chenarul ei, ca o coroană ornamentală, masa era poleită cu aur curat. Pe ea, preoţii trebuia să aşeze în fiecare Sabat douăsprezece pâini, aranjate în două şiruri şi stropite cu tămâie. Pâinile ce erau luate de pe masă, fiind socotite sfinte, trebuia să fie mâncate de către preoţi. Spre sud se afla sfeşnicul cu şapte braţe, cu cele şapte lămpi ale lui. Braţele lui erau împodobite cu flori frumos lucrate, care înfăţişau crini, totul fiind făcut dintr-o singură bucată de aur masiv. Pentru că sfântul locaş nu avea ferestre, niciodată nu se stingeau toate lămpile, ci îşi revărsau lumina zi de zi şi noapte de noapte. Chiar înaintea perdelei ce despărţea Sfânta de Sfânta sfintelor şi în imediata apropiere a prezenţei lui Dumnezeu, se afla altarul de aur al tămâierii. Pe acest altar, preotul trebuia să ardă tămâie în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară; coarnele altarului erau atinse cu sângele jertfei pentru păcat şi erau stropite cu sânge în ziua cea mare a ispăşirii. Focul de pe acest altar a fost aprins de Dumnezeu Însuşi şi era îngrijit şi păstrat cu sfinţenie. Zi şi noapte tămâia sfântă împrăştia parfumul ei frumos mirositor în toate încăperile sfinte şi în afară, până departe, în jurul cortului întâlnirii.