3:37 dădea o luptă stranie, teribilă. Adevărul, dreptatea şi credincioşia se luptau împotriva urii şi geloziei. Pentru un timp, se părea că influenţa îngerilor buni îl câştigase de partea lor. În timp ce cântecele de laudă se înălţau în tonuri melodioase, amplificate de miile de voci cu bucurie în glas, spiritul răului părea că a dispărut; o iubire cu neputinţă de descris a mişcat întreaga lui fiinţă; sufletul său, în armonie cu închinătorii lipsiţi de păcat, s-a îndreptat plin de iubire spre Tatăl şi Fiul. Dar, din cauza dorinţei sale de mărire, mândria a pus iarăşi stăpânire pe el. Dorinţa lui de supremaţie a reapărut şi ura faţă de Hristos a fost iarăşi nutrită. Înaltele onoruri ce i-au fost conferite lui Lucifer n-au fost apreciate ca fiind darul special al lui Dumnezeu şi, în consecinţă, nu considera că este de datoria lui să mulţumească Creatorului său. El se glorifica în strălucirea şi înălţarea sa, tinzând să fie egal cu Dumnezeu. El a fost iubit şi respectat de către oştile cereşti, iar îngerii se delectau în executarea poruncilor lui, el fiind îmbrăcat în înţelepciune şi slavă mai presus de toţi ceilalţi. Şi totuşi, Fiul lui Dumnezeu era înălţat mai presus de el, ca Unul ce era deopotrivă cu Tatăl în putere şi autoritate. El era în sfatul Tatălui, în timp ce Lucifer nu lua parte la planurile lui Dumnezeu. "De ce", întreba acest înger puternic, "să aibă Hristos supremaţia? De ce să fie El onorat mai presus de Lucifer?"