3:30 Atâta vreme cât toate fiinţele create au recunoscut ascultarea iubirii, o desăvârşită armonie a existat în tot universul lui Dumnezeu. Era bucuria oştilor cereşti aceea de a aduce la îndeplinire planurile Creatorului lor. Ele îşi găseau plăcerea în reflectarea slavei Sale şi în a-I aduce laudă. Iar în timp ce iubirea faţă de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia faţă de celălalt era plină de încredere şi neegoistă. Nu exista nici o notă de discordie care să tulbure armonia cerească. Dar o schimbare s-a produs în această fericită atmosferă. A fost unul care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu o acordase creaturilor Sale. Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte mult onorat de către Dumnezeu şi care era, printre locuitorii cerurilor, în poziţia cea mai înaltă în ceea ce priveşte puterea şi slava. Lucifer, "fiul zorilor", a fost întâiul între heruvimii ocrotitori, sfânt şi fără prihană. El stătea în prezenţa marelui Creator şi razele nesfârşite ale slavei ce înconjurau pe veşnicul Dumnezeu se odihneau asupra lui. "Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în grădina Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe... Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană... până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine" (Ez.28,12-15).