26:21 unde să nu fie un mort" (Ex.12,30). Toţi întâii născuţi din ţară, "de la întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă, până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor" (vers.29), fuseseră loviţi de nimicitor. Pe tot întinsul vastului imperiu egiptean, mândria fiecărei case fusese doborâtă. Strigătele şi vaietele celor ce jeleau umpleau văzduhul. Împăratul şi curtenii, cu feţele palide şi picioarele tremurânde, stăteau îngroziţi în faţa acestei orori copleşitoare. Faraon strigase pe vremuri: "Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui, şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul, şi nu voi lăsa pe Israel să plece" (Ex.5,2). Acum, mândria lui, care se înălţa până la cer, s-a umilit până în ţărână şi "a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: 'Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă de slujiţi Domnului, cum aţi zis. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă'" (Ex.12,31-32). Sfetnicii împărăteşti, şi ei la rândul lor, împreună cu poporul stăruiau de izraeliţi să plece "din ţară, căci ziceau: 'Altfel, toţi vom pieri'" (vers.33).